Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta datorită unei secţii de biologie moleculară şi analiză genetică amenajată la DSVSA Caraş-Severin şi achiziţionarea de aparatură şi tehnică performante!

În contextul evoluţiei pestei porcine africane din judeţele vecine, inclusiv în Republica Serbia, ANSVSA a făcut o investiţie necesară la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţul nostru.

Până în prezent, probele pentru investigarea bolilor erau trimise la laboratoare din alte judeţe. Secţia de biologie moleculară şi analiză genetică a fost dotată cu aparatură şi tehnică de ultimă generaţie, respectiv o linie completă de RT-PCR. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la suma de aproximativ 1.100.000 lei şi a fost suportată integral din bugetul ANSVSA, a transmis într-un comunicat dr. Pavel Borchescu, directorul executiv al DSVSA Caraş-Severin.

Achiziţionarea de aparatură şi tehnică de ultimă generaţie a fost absolut necesară, pe lângă investigaţii în domeniul sănătăţii animalelor şi siguranţei alimentare, prin care se pot efectua teste pentru pesta micilor rumegătoare, pesta porcină clasică şi pesta porcină africană, fiind utilizată şi pentru identificarea genomului viral SARS-Cov-2.

JCS-A.G.