Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La nivel naţional, structurile publice de ocupare s-au gândit cum să marcheze mai bine ziua de 3 decembrie, care este şi Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi. Şi cea mai bună variantă a fost să organizeze în acea zi, de la ora 10.00, Bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi. În Caraş-Severin, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza acest eveniment la sediul instituţiei, la parter (Reşiţa, strada Traian Lalescu nr. 17).

Autorităţile ne promit că agenţii economici care vin ca să facă într-adevăr ceva nu vor pleca de la bursă cu mâna goală, ci cu subvenţii. Astfel, cei care angajează persoane cu handicap, pot beneficia, „pe o perioadă de 12 luni, de o subvenţie lunară în cuantum de 2.250 lei, pentru fiecare persoană cu handicap angajată pe perioadă nedeterminată, cu condiția menținerii în activitate cel puțin 18 luni de la data angajării, se arată într-un comunicat remis redacţiei. De asemenea, trebuie amintit faptul că autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. În caz contrar, acestea plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap“.

Agenții economici care doresc să participe la Bursa locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilităţi îşi pot depune ofertele de locuri vacante la sediul agenţiei din Reşiţa, le pot transmite pe email, la adresa [email protected], sau pot suna la numărul de telefon 0255/212380. Participarea la bursă este gratuită.