Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aproape 65 de mii de euro va primi proprietarul unui teren aflat pe coridorul lucrărilor!

Zilele trecute, aleşii locali s-au întrunit de urgenţă în şedinţă, pentru a aproba un proiect de hotărâre referitor la declanşarea procedurii de expropriere a unei suprafeţe de teren, proprietate privată. Terenul de 2240 mp se află pe coridorul lucrărilor privind construirea noul spital de urgenţă din Reşiţa.

În urma unui raport de evaluare, suma despăgubirii se ridică la 64.960 de euro, bani ce vor fi alocaţi de la bugetul local. Proprietarul îşi va primi banii în cont, la cursul valutar al BNR din ziua plăţii, se precizează în documentaţia ce a stat la baza hotărârii de consiliu local. Restul de teren, de 115.085 mp, necesar ridicării unităţii spitaliceşti se află în domeniul public al municipiului Reşiţa.

Locul unde va fi amplasat se află în intravilanul oraşului, mai exact, în cartierul Triaj, la nodul dintre cartierul Govândari, zona Lunca Pomostului şi cartierul Ţerova. Potrivit raportului de specialitate, către acest amplasamet au fost asigurate mai multe căi de acces: viitor acces auto şi transport public, posibil acces din staţia de tren ce va fi asigurat prin înfiinţarea unei staţii CF, acces aerian prin heliportul ce va fi amplasat pe clădirea spitalului.

JCS-Nicoleta Moraru