VRANI – În şedinţa de săptămâna trecută a Consiliului Județean, viceprimarul comunei Vrani, Bogdan Rad, s-a adresat aleşilor judeţeni, în special președintelui Romeo Dunca, cu două probleme: una legată de DJ 573 A, cealaltă vizavi de staţia de apă care nu mai funcţiona din 6 iunie!
Viceprimarul le-a vorbit celor din forul județean despre importanța acestui drum pentru zonă, precizând că este impracticabil și că oamenii nu mai cred acesta va mai fi reparat. „Am înțeles, domnule președinte, că acest drum este cuprins într-un program de reparații, însă, din păcate, oamenii nu mai au răbdare. Am venit aici pentru a le transmite ceea ce aveți în plan să faceți cu acest drum, care a devenit impracticabil. Nu știu cine face strategia sau cine a făcut-o înainte, pentru că noi, cei din Valea Carașului, și avem aici și doi consilieri județeni din zonă care cunosc foarte bine situația și care știu că întotdeauna banii au fost împinși spre zona Caransebeș sau spre alte zone. Nu zic că ei nu merită, și ei sunt cetățeni ai județului, dar la fel de bine suntem și noi! De aceea, aș vrea să ne spuneți ce aveți în plan și când, pentru că știți cum este, noi, oamenii politici, ne pierdem rapid credibilitatea și oamenii nu ne mai cred!”, a spus Bogdan Rad.
Viceprimarul a adus în discuţie şi staţia de apă care nu funcţionează: „Este o mare problemă, pentru că din 6 iunie aceasta nu merge. Dacă izbucneşte vreun incendiu, cine îşi asumă consecinţele?“.
Vizavi de staţia de apă, preşedintele CJ a spus că nu se pricepe, însă l-a asigurat că va fi sunat de şeful AquaCaraş: „Nu ştiu ce să vă spun că nu mă pricep la staţii de apă, dar o să fiţi sunat personal de dl. Filipescu şi sunt convins că lucrurile se vor rezolva“. Cât despre DJ 573A, şeful judeţului a spus că situaţia nu-i este deloc străină. „Dacă vă uitați pe SEAP o să vedeți exact segmentul de 11 km împărțit în trei loturi, cu trei lucrări de aproape un milion de lei. Vreau să am zece lucrări de reparații și după ce le vom obține am să merg cu ele, de data aceasta cu proiecte cu absolut tot, cu licitații câștigate, lipsindu-ne doar banii, să merg să obțin și eu niște fonduri, pentru că indiferent cât de mult am vrea nu putem să facem pe nasturi!”, a precizat Romeo Dunca.
Între timp, Primăria Vrani a anunțat că a fost remediată avaria de la stația de apă și a fost reluată furnizarea apei în rețea. Din păcate, avaria de la hidrantul defect nu a putut fi remediată, astfel că, deocamdată, jumătate din strada a 2-a nu are apă în rețea.
JCS-Nina Curiţa