Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Senatorul social-democrat cărășean Ion Mocioalcă face apel la cei împovărați de datorii, care au rate cu 50% mai mari decât la încheierea contractului, să ceară băncii, printr-o notificare, reechilibrarea contractului!

„Oameni buni, nu uitați de legea dării în plată, sfătuiește oficialul. Atenție! Toți consumatorii care plătesc acum o rată mai mare cu 50% față de momentul inițial trebuie să facă o notificare către bancă prin care să le solicite reechilibrarea contractului. Notificarea se face printr-un avocat, notar sau executor judecătoresc, iar banca este obligată, în baza legii dării în plată, să vă reducă costul ratei. Din momentul notificării și până la soluționare, banca nu vă poate percepe niciun comision“.

Potrivit senatorului, transmiterea notificării către bancă nu înseamnă nici renunțarea la casă și nici deschiderea unui proces în instanță! Costul notificării, cel puțin în cazul notarilor și executorilor judecătorești, este în jur de 100 lei. Preț pentru care ați avea șansa să ieșiți de sub presiunea ratelor prea împovărătoare.

JCS-T.K.