Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este de părere deputatul cărășean Silviu Hurduzeu, care vorbește despre modificarea PNRR pentru a permite majorarea pensiilor, dar și despre măsurile pe care le are în vedere executivul pentru sancționarea dură a creșterilor speculative de prețuri!

Legat de decizia Comisiei Europene de a permite modificarea PNRR, social-democratul crede că formațiunea pe care o reprezintă „a avut dreptate în privința modificării PNRR astfel încât să se țină seama de contextul economic în care aflăm. Pensiile nu puteau fi înghețate pe 48 de ani, cum voia USR, în condițiile creșterii explozive de prețuri la energie și alimente. Comisia Europeană a anunțat oficial că acceptă modificarea planurilor naționale de recuperare economică, pentru a face față crizei energetice. Astfel Comisia Europeană îi contrazice pe toți cei care spuneau că România nu va putea modifica PNRR“.

Cât despre măsurile pe care le are în vedere Guvernul pentru sancționarea dură a majorărilor speculative de prețuri, oficialul a precizat: „Amenzile aplicate pe cifra de afaceri a comercianților pot ajunge la milioane de lei, fiind în măsură să-i descurajeze pe agenții economici care practică prețuri speculative, fără o justificare economică obiectivă. Prin această lege, statul își creează practic pârghiile pentru a acționa împotriva comercianților care vor să profite de actualul context economic dificil. Creșterea inflației este un fenomen real, care se manifestă la nivel global, nu doar în România ci și în Europa. Dar peste acest fenomen se suprapune și conduita incorectă și speculativă a unor agenți economici care majorează prețurile finale fără să fi avut creșteri ale valorii materiilor prime sau la ofertele furnizorilor lor“.

JCS-A.M.