REȘIȚA – Asta, începând de anul viitor, după implementarea soluției WIM de cântărire a autovehiculelor în trafic!
Acuze privind degradarea carosabilului au fost aduse, de-a lungul timpului, deopotrivă drumarilor care, sub o formă sau alta, ar fi furat la cântar nerespectând normativul și rețeta de producere a asfaltului, cât și transportatorilor care, știind că n-are cine-i cântări, supraîncărcau camioanele cu fier vechi sau bușteni care ne traversau orașul. Dacă ideea identificării și sancționării rapide a celor care depășesc greutatea maximă admisă pe anumite sectoare de drum e mai veche, în lipsa soluției tehnice și mai ales a finanțării, ea a rămas mult timp în așteptare.
Acum, însă, a început numărătoare inversă a așteptării depunerii de oferte pentru ”Implementarea soluției WIM de cântărire a autovehiculelor la nivelul Municipiului Reșița”, achiziție scoasă la licitație de către Primărie săptămâna trecută. Cele 4,3 mil. lei, la cât este estimată valoarea contractului, provin dintr-o finanțare PNRR. Lucrările, care nu ar trebui să dureze mai mult de 6 luni, ar presupune montarea și operaționalizarea a cinci „cântare“ inteligente WIM (weight în motion – de cântărire în mișcare) amplasate în zona intrărilor/ieșirilor din oraș, la Câlnic, pe Calea Caransebeșului, pe Valea Domanului, în Zona Minda și pe Str. 24 Ianuarie. Datele colectate cu ajutorul senzorilor piezoelectrici și al camerelor foto/video profesionale, special concepute pentru a recunoaște plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor, ar urma să fie transmise unui Centru de Monitorizare dedicat, pentru a fi procesate de echipamente specializate pentru înregistrare, stocare, afișare și alarmare.
Conform caietului de sarcini, sistemul va trebui să permită cântărirea autovehiculelor în mișcare cu o precizie de cel puțin ± 6% (limită maximă pe axă de cel puțin 40 de tone) și să fie capabil să măsoare, pentru fiecare vehicul, cel puțin: greutatea totală, greutatea pe axe, distanța între axe, lungimea și viteza de deplasare. În plus, achiziția vizează și un cântar auto mobil necesar aplicării sancțiunilor în cazul depistării depășirilor de masă admisă pe axă, în cazul autovehiculelor care pătrund pe rețeaua rutieră a municipiului Reșița. Acesta ar trebui să asigure posibilitatea cântăririi autovehiculelor cu o greutate de peste 60 tone. Termenul limită de depunere a ofertelor în SEAP este 30 iulie, iar cel alocat evaluărilor acestora 28 august.
JCS-Walter Fleck
1 Comentariu
pe calea timisorii in multe locuri cind ploua se aduna apa unde pe calea de rulare la doar 1 an d e la asfaltare oare de ce ?