REŞIŢA – Deşi pare din sfera teoriei conspiraţiei, este cât se poate de adevărat că pe acoperişul palatului administrativ era de fapt un coteţ, aşa cum se discuta. O spune chiar fostul edil Mircea Ioan Popa! Şi nu este o glumă faptul că acel coteţ neştiut de nimeni este, de fapt, sursa porumbeilor din Centrul Civic al Reşiţei, care până în 1984 lipseau cu desăvârşire, din cauza poluării!
„Amintiri şi regrete“, notează fostul primar Mircea Ioan Popa, pe o reţea de socializare, povestind „despre acoperişul clădirii în care funcţionează Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefectului, care a fost distrus prin recentul incendiu. Atunci, la data de 23 August 1984, a fost inaugurat noul «Centru Civic» al orașului Reșița. Pe lângă surpriza făcută locuitorilor, prin punerea în funcțiune a fântâni arteziene, a fost și o a două surpriză, apariția în orașul nostru, pentru prima dată, a porumbeilor“.
Fostul şef al administrativului reşiţean îşi continuă depănarea cu o întrebare retorică: „Ce legătură este între vechiul acoperiș al clădirii administrative, recent distrus de incendiu, și porumbei? Înaintea acelui eveniment inaugural, în orașul Reșița nu au existat porumbei, din cauza gradului ridicat de poluare. Înaintea acestui eveniment, climatul atmosferic în oraş s-a îmbunătăţit mult, prin eliminarea locomotivelor cu aburi din tracțiunea feroviară uzinală (care emiteau un fum infernal în timpul funcționării), cu noi locomotive Diesel. Având în vedere această nouă situație, pe parcursul execuției noului Centru Civic (în perioada aceea eram prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Local și responsabil de execuția modernizării noului Centru), am considerat că, pe lângă o zonă verde bine gândită de proiectanții noului Centru Civic, ar fi foarte plăcut pentru reșițeni, să vadă și porumbei, așa cum am văzut în Centrul Timișoarei. Interesându-mă dacă în Reșița există vreun crescători de porumbi, toți cei întrebați mi-au răspuns negativ. În această situație am rugat pe omologul meu de la Timișoara să ne pună în contact cu o persoană care este dispusă să ne vândă niște porumbei și să instruiască două persoane de la secția noastră, a Primăriei, ce se ocupau cu probleme gospodărești. Prin bunăvoința omologului meu de la Timișoara, am fost pus în legătură cu un crescător de porumbei, care ne-a pus la dispoziție, contra cost, 50 de porumbei. Ne-a atenționat că, pentru a nu se întoarce la Timișoara, porumbeii oferiți trebuie închiși într-un spațiu adecvat timp de cel puțin o lună, pentru a uita vechiul lor domiciliu. Având în vedere scopul urmărit, împreună cu vânzătorul, s-a stabilit că locul cel mai potrivit ar fi acoperișul clădirii Consiliului Județean. Ne-am urcat, împreună cu respectiva persoană și cu cei împuterniciți să se ocupe de la noi de porumbei, în acoperișul clădirii recomandate (adică în acoperișul ce acum a fost distrus de incendiu) pentru a vedea ce adaptări trebuie făcute pentru a asigura acolo un spațiu închis, dar totuși bine aerisit, care timp de o lună, și pentru totdeauna, să fie noua lor locuință, care a devenit permanentă. Așa au apărut la Reșița porumbeii și probabil că am fost singurul conducător, la nivel municipal sau județean, care a fost direct sub acoperișul distrus de incendiu“, a încheiat venerabilul edil.
JCS-Antoniu Mocanu