Cipurile IDRF sunt microtransmitatoare radio ce emit un semnal de identificare specific pentru purtator. Patronul CityWatcher, Sean Darks (Întunecatu’, misto nume), insista ca ele sunt doar o varianta mai mica a cardurilor de identitate: „Nu e nimic care sa pulseze sau sa trimita vreun semnal. Nu e un cip GPS”. Astfel de cipuri au mai fost implantate în animale sau în diverse produse – ca sa nu se piarda, cica. Chiar si sustinatorii tehnologiei spun ca e acceptabila doar daca nu devine obligatorie, iar criticii au demonstrat ca cipul implantat în brat poate fi folosit la monitorizarea individului fara stiinta acestuia. Fara, dar absolut fara nici o legatura, proiectul de inter-operabilitate a noilor carti de identitate electronice europene avanseaza, în ciuda lipsei jurisdictiei Comunitatii Europene asupra cartilor de identitate nationale. Parteneriatul franco-german pentru realizarea de carti de identitate interoperabile are ca scop adoptarea aceluiasi standard electronic, ce va permite politiei si agentilor guvernamentali dintr-o tara sa aiba acces direct la datele dintr-o carte de identitate emisa în cealalta tara.
Declaratia comuna franco-germana invita si celelalte tari care vor emite noi carti de identitate (Spania, Italia, Marea Britanie, Belgia, Estonia, Finlanda), sa participe activ la proiectul de interoperabilitate. Numai în Franta se vor cheltui 400 milioane de euro anual, desi beneficiile pentru cetateanul obisnuit sunt, la drept vorbind, inexistente.
Un grup numit Porvoo, ce cuprinde 80 de reprezentanti ai 18 guverne europene si alti componenti, discuta de mult adoptarea unui punct comun asupra viitoarei identitati electronice, cu scopul de a se începe emiterea de pasapoarte electronice în primavara anului 2006. Desi, de pilda, legea finlandeza care reglementeaza noile acte de identitate e înca neadoptata în Parlament, sistemul informatic pentru noile pasapoarte are deja unda verde. În cartela electronica de identitate se vor stoca fotografii digitale faciale, ulterior vor fi introduse amprentele, iar datele biometrice vor urma începând cu anul 2007 – când cica ne-om integra si noi.
Comisia Europeana a anuntat ca tehnologia de recunoastere faciala în noile carti de identitate electronice devine obligatorie în august 2006. S-a hotarât si înfiintarea unei baze de date centralizate care sa cuprinda toate datele biometrice ale cetatenilor Europei. „De ce te-ai teme, ce ai de ascuns daca esti cinstit?” s-ar putea întreba optimistii. Ei, da, asa e, dar depinde cine e la putere si ce criterii are… Si sa vedem daca se va mai risca supunerea la referendum a acestor proiecte, dupa respingerea de catre alegatorii francezi si olandezi a proiectului de Constitutie Europeana.
Adrian Gagiu