Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Lăcașul din centrul Reșiței a fost finalizat în 1872, iar în anii ‘80 a scăpat de buldozere!

Pe atunci se discuta despre sistematizarea zonei, propunându-se chiar demolarea bisericii. Dar factorii de decizie de la nivel local au arătat că demolarea ar fi costat 5,5 milioane lei, iar translatarea (surprinsă la acel moment în fotografii de Francisc Csonka) doar două milioane, conform prof. Flaviu Frigură Iliasă, prezent la deschiderea Zilelor Palatului Cultural. Valoare subestimată în opinia sa, însă convingătoare pentru autoritățile de atunci. Astfel, pe 11 octombrie 1985, sub ochii copilului Flaviu Frigură-Iliasă, se reușea translatarea bisericii cu 53 de metri fără niciun fel de deteriorări. Lucruri care acum îl fac să afirme că biserica „a înviat” atunci. „Stilul bisericii este baroc-vienez și mulți ani a fost locul de închinăciune al comunității românești din oraș. Translatarea a fost o performanță tehnologică a acelor vremuri. Au mai fost translatate în țară încă 17-18 obiective, majoritatea biserici”, a punctat profesorul.

La un an după translatare, lăcașul era locul cununiei poetei Liubița Raichici, dar și locul de botez al primului său copil, după încă un an. „După umila mea părere, orice om care a ieșit din biserica lui, a ieșit din poporul lui și din cultura tradițională. Pentru că Biserica este istorică și veșnică, celelalte instituții sunt temporare și s-au născut din Biserică. Biserica a apărut din jertfă, dragoste și credință și s-a ținut numai din jertfă, pentru că atunci când ești pe lista albă a lui Hristos, ești pe lista neagră a celuilalt”, afirma poeta prezentă la eveniment.

De altfel, cele mai frumoase amintiri ale sale sunt din biserica satului natal. De Bobotează, biserica era absolut înghețată, însă atunci era obiceiul să fie sărbătoriți copiii a căror zi de naștere era în acea perioadă, obicei păstrat până azi. Copiii erau chemați în față, iar preotul spunea numai lucruri frumoase despre fiecare. Oamenii treceau pe rând prin față și fiecare scotea ceva din traistă. „Cel mai emoționant a fost când eu trebuia să mulțumesc. Cred că atunci am devenit poetă”, a încheiat emoționată Liubiţa Raichici.

JCS-Ionel Ivașcu