Patru jucători ai campioanei României CFR
Cluj, Yssouf Kone, Rade Veljovic, Emmanuel Kone şi
Alvaro Pereira, au fost convocaţi la
reprezentativele naţionale ale ţărilor
lor pentru partidele pe care acestea le vor disputa la
sfârşitul lunii martie. Atacantul Rade
Veljovic a fost convocat la echipa naţională
Under-21 a Serbiei pentru partidele cu Ucraina (27
martie) şi Serbia (1 aprilie), iar Yssouf Kone a
fost chemat la reprezentativa Burkinei-Faso pentru
meciul cu Guineea (28 martie). Mijlocaşul Alvaro
Pereira a fost convocat la naţionala Uruguayului
pentru partidele cu Paraguay (28 martie) şi Chile
(1 aprilie), contând pentru preliminariile CM din
2010, iar Emmanuel Kone a fost selecţionat la
reprezentativa Costei de Fildeş pentru disputa cu
Malawi (29 martie), informează site-ul
grupării clujene. Lucrurile au început
să scârţâie în cadrul
lotului, mai mulţi jucători acuzând
metodele mai severe practicate de noul staff tehnic.
Dusan Uhrin este decis să continue cu amenzile
date jucătorilor pentru a impune disciplina la
echipă. Bilanţul este până acum
unul pozitiv: două victorii în primele
două etape şi un egal obţinut cu Rapid
chiar în Gruia.
