Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Austriecii de la Windkraft Simonsfeld își vor derula investiția în satul Sfânta Elena, pe raza comunei Coronini, acolo unde intenționează să amplaseze 22 de turbine eoliene din clasa 6 megawați!

În condițiile în care prețul energiei este tot mai mare, iar directivele europene cer României să treacă rapid la surse de energie verde, investițiile în parcuri de panouri solare sau de turbine eoliene par soluția cea mai la îndemână. Un astfel de proiect eolian de 142 MW, investiţie de circa 150 de milioane de euro a unui grup austriac, Windkraft Simonsfeld, a primit recent avizul tehnic de racordare la reţeaua de energie electrică, parcul urmând să fie conectat la cea din Caraş-Severin. Potrivit Transelectrica, austriecii își vor derula investiția în satul Sfânta Elena, pe raza comunei Coronini, acolo unde intenționează să amplaseze 22 de turbine eoliene din clasa 6 megawați.

„Am atins o etapă importantă zilele trecute: avizul tehnic de conectare la rețea. Următorul pas este, printre altele, negocierea contractului final de racordare la rețea. Ne așteptăm să avem toate deciziile necesare construcției și exploatării până în primul trimestru al anului 2023 și să finalizăm investiția la sfârșitul anului viitor. Pentru cel de-al doilea proiect de dezvoltare, Windpark Banat, am asigurat toate terenurile necesare și am inițiat primii pași de aprobare”, spun cei de la Windkraft Simonsfeld, a cărei subsidiară are sediul în Reșița.

Austriecii mai au 88 de turbine montate în Austria şi Bulgaria, dar și o centrală solară în Slovacia. Trebuie spus că la Sfânta Elena există deja un parc de turbine eoliene, al celor de la ENEL.

JCS-N.C.