În cele din urmă, rigola a fost realizată aproape în totalitate, dar lucrările s-au oprit la ultimii 50 de metri de şanţ.
Motivul l-au constituit divergenţele dintre S.C. Hidroelectrica, Sucursala Hidrocentrale Caransebeş şi cei doi proprietari pe ale căror terenuri ar trebui săpată ultima parte a canalului. Pentru a afla cauza acestui conflict, am stat de vorbă cu dl Gheorghe Maralescu, din Turnu Ruieni, unul dintre cei doi proprietari.
Am aflat că domnia sa deţinea o importantă suprafaţă de teren, aflată acum sub apa lacului. La începutul anilor 1980, s-au acordat despăgubiri de 20 de bani pentru fiecare metru pătrat. Un preţ inacceptabil, în condiţiile în care terenul era bine situat, lângă drum, înainte de începerea lucrărilor.
Aşa stând lucrurile, dl Maralescu a solicitat societăţii Hidroelectrica, firma care administrează lacul, acordarea unor despăgubiri pe măsura valorii terenului.
Bineînţeles, solicitarea nu a fost acceptată. Numai că, la rândul său, Maralescu a fost la fel de reţinut la rugăminţi în momentul în care s-a dorit săparea şanţului pe porţiunea de teren pe care o deţine. Pe celălalt proprietar, Constantin Borlovan, nu am reuşit să-l găsim, dar am înţeles că situaţia este asemănătoare cu cea a d-lui Maralescu.
Cum ploile din ultimile zile au crescut apele Dalciului, gunoaiele au ajuns în lac şi Caransebeşul a rămas fără apă potabilă. Aşa că, administraţia locală a hotărât să ia taurul de coarne: primarul Ion Marcel Vela a stat de vorbă cu cei doi proprietari şi le-a oferit, în compensaţie pentru cei 300 m.p. în discuţie, suprafeţe de teren construibil în Valea Cenchii.
Cum propunerea este mai bună decât calea instanţei, cetăţenii au acceptat şi, în scurt timp se vor demara lucrările pentru realizarea rigolei, astfel ca topirea zăpezilor din această primăvară să nu-i lase din nou fără apă pe caransebeşeni.
Iulius Pîrvu