Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean spune că va cere caransebeșenilor să nu mai plătească facturile la apă, dacă nu se rezolvă problema turbidității.

Șeful administrației locale din municipiul de pe Timiș și Sebeș a discutat cu oficialii AquaCaraș despre situația apei potabile din Caransebeș, una destul de „delicată”. Potrivit primarului Borcean, principalul vinovat pentru calitatea apei din Caransebeș este Hidroelectrica, societate care ar trebui să execute o lucrare de deviere a pârâului Dalci, în aval de acumularea de apă de la Zervești.

„Am concluzionat că trebuie făcute demersuri din partea noastră, a municipalității, dar și a celorlalți factori implicați către Consiliul Județean, Instituția Prefectului, dar mai ales Ministerul Energiei, forul decizional pentru Hidroelectrica, pentru ca acestea să ia măsurile ce se impun în cazul pârâului Dalci. De asemenea, Apele Române sunt implicate, Ministerul Mediului, pentru că acolo, la pârâul Dalci, nu doar vremea potrivnică duce la turbiditatea peste limite normale a apei, ci și exploatările forestiere, mai exact modalitatea prin care se transportă lemnul, prin albia pârâului”, consideră primarul Caransebeșului.

În urma discuțiilor, există și o veste mai bună pentru locuitorii urbei gugulane, aceea că facturile vor fi mai mici. Totuși, în cazul în care problema turbidității peste limite normale nu se rezolvă, primarul Caransebeșului este dispus să ceară oamenilor să nu mai plătească facturile AquaCaraș.

„Am discutat cu cei de la AquaCaraș și despre posibilitatea reducerii tarifelor în cazul în care apa furnizată nu este de calitate, și într-adevăr, șefii societății au menționat faptul că în perioada următoare facturile caransebeșenilor vor fi reduse substanțial, adică apa potabilă va fi taxată ca apă menajeră. Le-am atras atenția că dacă situația persistă, personal voi face apel la cetățeni, la asociațiile de proprietari, să nu plătească facturile furnizorului de apă, cu riscul de a se întrerupe apa în Caransebeș. Pe lângă faptul că nu este potabilă, afectează și sănătatea populației, producând afecțiuni ale pielii. E foarte grav, dar sper să nu ajungem în situația de a nu mai plăti și a se întrerupe apa”, a mai adăugat Felix Borcean.

De cealaltă parte, operatorul de apă și canalizare a notificat mai multe instituții, mai ales Hidroelectrica și Administrația Bazinală de Apă Banat, despre situația critică generată de poluarea pârâului Dalci (turbiditate mai mare de 500 NTU și culoare mai mare de 700 de grade), care a condus la depășirea capacității de tratare a Uzinei de Apă din Caransebeș.

AquaCaraș se află în imposibilitatea de a mai asigura apă potabilă locuitorilor din Caransebeș. Dacă situația persistă, vom fi obligați să oprim furnizarea apei în întreg municipiul Caransebeș. Deși AquaCaraș a făcut încă de anul trecut demersuri pe lângă Hidroelectrica în vederea devierii pârâului Dalci pentru protejarea calității apei brute din Lacul Zervești, până în prezent nu s-a luat nicio măsură concretă”, se apără operatorul de apă și canalizare, într-o notificare către mai multe instituții.

Iar în tot acest timp, cu pârâul Dalci pasat între diverse instituții, cei care au de suferit sunt doar locuitorii Caransebeșului.  Până atunci, marți, 14 martie, problema turbidității din Lacul Zervești se va afla în atenția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care se va reuni, de la ora 12.45, la Reșița.