REŞIŢA – Zilele Recoltei de la Reşiţa, programate pentru perioada 30 septembrie – 4 octombrie, pe Platforma Câlnicel, aveau în plan să debuteze cu un program special dedicat copiilor, cu teatru, dans, dans sportiv şi multe surprize!
De fapt, pentru întreaga perioadă a fost gândită pentru joc şi voie bună printre comercianţi. Din păcate, creşterea incidenţei taie din program…
„Având în vedere măsurile dispuse de autorități pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 la nivelul UAT Reșița, cu regret vă anunțăm că anul acesta Zilele Recoltei se vor organiza fără componenta cultural artistică, doar cu participarea producătorilor agricoli și de produse tradiționale, pentru a da posibilitatea acestora de a beneficia de rodul muncii depuse, iar cetățenilor Reșiței de a putea achiziționa produse direct de la producători. Rugăm toți participanții să respecte măsurile dispuse de autorități: distanțare socială, purtarea măștii de protecție facială, astfel încât aceasta să acopere atât gura cât și nasul“, transmit cei de la Pieţe.
JCS-A.M.
FOTO: Arhivă