EZERIȘ – Cu ceva întârzieri, anul acesta s-au efectuat lucrări serioase la căminele culturale din Ezeriș și Soceni, astfel că cele două edificii culturale vor fi ca noi înainte de termen. Din fericire, primăria nu se află în situația altor instituții similare din județ, să aibă proiecte începute și blocate, cele două proiecte de reabilitare a căminelor culturale fiind pe AFIR!
„Avem de lucru în perioada asta la căminele culturale de la Ezeriș și de la Soceni, spune edilul comunei, Ioan Rusu, lucrările sunt în plină desfășurare. Proiectele sunt finanțate cu bani europeni, pe AFIR, 400.000 euro de la Uniunea Europeană pentru ambele cămine, iar 200.000 euro este contribuție proprie. În proiect, termenul de finalizare este 2023, dar și-așa programul a fost întârziat din mai multe motive, care n-au ținut de noi, de administrația locală. Sperăm însă ca finalizarea lucrărilor să aibă loc mai repede decât e prevăzut în contract, poate chiar la sfârșitul anului, pentru că avem evenimente care sunt programate, evenimente private, dacă ne va permite și pandemia să se desfășoare. Deci, chiar e nevoie de căminele culturale. În luna februarie au început lucrările și au avansat foarte repede, nu suntem în situația altor comunități unde se lucrează de 3-4 ani și să nu fie finalizate. Eu zic, totuși, dacă ne mai prinde și iarna asta și să nu fie terminate și lucrările în exterior, atunci rămân pe primăvară, dar pe la sfârșitul lui aprilie, în mod sigur vor fi gata“.
În afară de cele două cămine culturale, după cum a mai precizat primarul, se mai lucrează la calamitățile de anul trecut, pe lângă fondurile alocate de la Guvern, respectiv 128.000 lei, administrația locală suplimentând această sumă cu 220.000 din bugetul local. Referitor la rectificarea bugetară, Rusu a specificat: „Am făcut rectificarea în urmă cu o lună, dar sumele au fost foarte mici. A fost aproape nesemnificativ și am acoperit asistența socială. Oricum a fost insuficient, din 64.000 lei cât am primit la rectificarea bugetară, 50.000 am pus la asistența socială și tot nu avem acoperită toată suma, mai ne trebuie pentru încă o lună și jumătate până la sfârșitul anului. Nu ne plângem, deși cine nu se plânge de bani? N-o să spună niciun primar că are atâția bani că nu știe ce să facă cu ei sau că e mulțumit. Asta dacă vrea să facă ceva pentru comunitate, să facă investiții pentru cetățeni”.
În continuare se așteaptă verdictul de la București pentru rețeaua de gaz, dacă Ezerișul este sau nu eligibil.
JCS-Alexandra Gorghiu