Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Sportivii din Bocşa se pot mândri pentru rezultatele notabile la diferitele discipline ale artelor marţiale.De mai bine de un an, la Bocşa, la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1, funcţionează o filială a Clubului Mifuro, în care se antrenează 16 copii bocşeni la arte marţiale. La club, al cărui conducător şi antrenor este Sorin Varga, elevii au vârste cuprinse într 8 şi 15 ani şi, până în momentul de faţă, se pot mândri că au deja în palmares deja două trofee. Este vorba despre locul I la Campionatul Naţional Şcolar pe cluburi, câştigat anul trecut, şi Cupa Shodan, obţinută în urma unui concurs desfăşurat la Arad la care au participat 20 de cluburi şi 214 participanţi, Mifuro ocupând primul loc la cluburi.

Dintre elevii cu rezultate remarcabile Sorin Varga a enumerat: Maria Polcin, Denisa Spălăţelu, Luisa Lobonţ, Andreea Dobrin, Talida Lobonţ, Tommy Remo, Robert Cocea, Gabriel Chicheş, Denis Remo, Mario Dragan, Adeluţ Butan, Alin Enache, Alexandru Dobrin, Răzvan Sandu, Răzvan Tilneac, Andreea Valcovici, Radu Pantiuc, Andrei Greculescu, Denis Bios şi alţii.

Elevul Constantin Butnariu, de la Grupul Şcolar din Bocşa, va susţine prima luptă profesionistă kickboxing sâmbătă, 5 mai, la Timişoara, numărându-se printre puţinii promotori kickboxing-ului din partea de vest a ţării. Tânărul este pregătit de antrenorul Sorin Varga care vrea să-l promoveze pentru local kombat.

Cu sprijinul primarului Mirel Patriciu Pascu, în 26 mai, la Bocşa, la Casa de Cultură, va fi organizată o competiţie de karate, care reprezintă o verificare pentru campionatul internaţional şi cupa mondială. Vor participa sportivi componenţi ai unui număr de şase cluburi din judeţ, dar şi ai altor cluburi din ţară. Până în prezent, la acest important eveniment şi-au anunţat participarea aproximativ 130 de sportivi, după cum ne-a informat antrenorul Sorin Varga.