CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii intervin și acum, continuând intervenția începută joi dimineață, în jurul orei 9!
REȘIȚA – Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Școlar Reșița, secția de natație, au participat la Campionatul Național de cadeți și, chiar dacă n-au reușit să urce pe podium, în opinia antrenorului Sergiu Ghimboașă au avut un progres semnificativ!
REȘIȚA – Modernizarea drumului care leagă cartierul Mociur de strada G.A. Petculescu din Reșița se confruntă cu noi întârzieri, iar viceprimarul municipiului, Dani Călin, a oferit explicații într-o declarație detaliată, susținând că administrația locală nu este vinovată pentru blocajul apărut!
REȘIȚA – Tânărul antrenor reșițean Ovidiu Popescu se află în această perioadă în cantonament cu echipa națională U21 în Austria, iar peste câteva zile micii tricolori vor disputa primul meci de la Campionatul European!
CARAȘ-SEVERIN – Apreciază deputatul social-democrat Silvia Mihalcea, vizavi de minoritățile din județ, în urma unei întâlniri oficiale, la nivel înalt!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere deputatul social-democrat Marius Isac, după ce a participat la un eveniment important derulat în stațiunea Băile Herculane!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – CSC Dalboșeț (locul 2, play-out Liga a V-a) a avut până acum o campanie de achiziții interesantă și se mai află în discuții cu câțiva fotbaliști cunoscuți în județul Caraș-Severin! Recent, finanțatorul Adrian Prâsca a făcut o solicitare către Adunarea Generală a AJF pentru ca formația din Valea Almăjului să evolueze în Liga a IV-a în sezonul competițional ce va începe în toamnă!
REȘIȚA – Luptătorii Cristian Cască (CSȘ Reșița), Luca Stoian (CSȘ Reșița) și Brian Techerean (CSM Reșița) au reușit să urce pe podium la Campionatul European Open School Combat Games, competiție ce a avut loc recent la București!
CARAȘ-SEVERIN – AquaCaraș își reconfirmă rolul activ în susținerea comunității din Caraș-Severin și investește, din nou, în viitorul județului, sprijinind educația și excelența în rândul tinerilor!
REȘIȚA – Aceasta, în ideea ca elevii să se poată reîntoarce aici la cursuri din toamnă, după pre(a)lungita reabilitare a școlii!
CARAȘ-SEVERIN – Subliniază șeful județului în contextul în care preocuparea principală rămâne găsirea unei soluții pentru scoaterea țării din impas, fără atingerea veniturilor cetățenilor!
ANINA – Anina intră într-o nouă etapă de dezvoltare, prin investiții majore în infrastructură, mobilitate verde și patrimoniu industrial! Primarul Gheorghe Românu spune că administrația locală lucrează intens pentru modernizarea orașului!
BOZOVICI – Bărbatul în vârstă de circa 80 de ani ar fi intrat cu mopedul de un stâlp de iluminat public, iar jandarmul i-a acordat primul ajutor și l-a pus la loc umbrit, până la sosirea echipajului de ambulanță!
CARAȘ-SEVERIN – Barajul pentru promovarea în Liga 3 se va desfășura în dublă manșă! Primul joc dintre FC Nera Bogodinț și Unirea Sântana va avea loc duminică, 22 iunie, pe terenul formaţiei din Arad. Returul va fi pe 29 iunie, la Lupac!
REȘIȚA – Nu e nicio exagerare, Cristi Roiban, sprinterul de top al Reșiței, a confirmat forma excelentă în care se află și a bifat calificarea la Campionatul European pe echipe de la Maribor, Slovenia, programat pentru 28-29 iunie!
CARAȘ-SEVERIN – Asta a spus primarul Reşiţei, Nelu Popa, temperând festivismul ședinței solemne de vineri, de Ziua Banatului Montan, zi în care edilul i-a invitat pe unii la muncă!
REȘIȚA – Marți, 17 iunie, au început lucrările pentru unul dintre cele mai ambițioase proiecte de regenerare urbană din oraș – amenajarea Promenadei de-a lungul râului Bârzava!
CARAȘ-SEVERIN – Jandarmii cărășeni se pot mândri cu patrupedul care a obținut calificativul maxim în urma uneia dintre cele mai complexe forme de pregătire specializată din cadrul MAI!
CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului au căzut de acord să mai achiziționeze ceva servicii de proiectare din excedentul bugetar, pentru ca proiectul de la Spitalul Județean de Urgență Reșița să-și rotunjească punctajul necesar finanțării!