CARAȘ-SEVERIN – Totul din cauza neglijenței și a superficialității unor medici și a unor secții, acuză Paul Purea, fostul președinte…
CARAȘ-SEVERIN – Silvia Mihalcea, deputată PSD de Caraș-Severin, a depus, în calitate de inițiator, proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea femicidului, o inițiativă care introduce pentru prima dată în legislația românească conceptul de femicid – uciderea unei femei pentru simplul fapt că este femeie!
REȘIȚA – Au fost semnate, pentru început, șase acorduri de colaborare vizând amenajarea și îngrijirea unor terenuri!
CARAȘ-SEVERIN – Alarmantă sau nu, recolta de arme letale se ridică, în primele 9 luni ale anului, la 48. La acestea se adaugă 16 arme neletale supuse autorizării, 625 de bucăți de muniții, 1 kilogram de pirotehnice și 5.562 de kilograme și 1.644 de litri de substanțe și deșeuri periculoase!
CARAȘ-SEVERIN – Pe listele depuse de acestea se află 148 de candidați, 54 pentru Senat și 94 pentru Camera Deputaților!
CARANSEBEȘ – Sala CSȘ Caransebeș a găzduit în weekend primul turneu destinat junioarelor U19. Gazdele, cu multe jucătoare mai mici ca vârstă în echipă, au reușit o victorie (3-0 cu Westar Arad), pierzând celelalte două partide, 0-3 cu CSM Timișoara și CSȘ Bega Timișoara!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Asta spun oamenii legii despre un agresor care și-a bătut victima cu pumnii și cu picioarele zona capului, chiar și căzut jos, în fața unui bloc din Reșița. Agresorul este acum cercetat în stare de arest preventiv pentru lovire sau alte violențe!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 11, pe teren propriu, cu Poli Iași, meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii 2! Formația din Valea Domanului este pe locul 6, loc de play-off, cu 19 puncte, iar Poli Iași se află pe 11, cu 15 puncte!
CARAȘ-SEVERIN – Problemele deja eterne ale sănătății cărășene, care explodează în câte un caz de malpraxis sau deces pe la Spitalul Județean din Reșița, atrag păreri împărțite!
CARAȘ-SEVERIN – Patru dintre acestea s-au produs la locuințe, în vreme ce 12 s-au manifestat la vegetația uscată!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Marius Isac a vorbit despre plafonarea prețurilor la cele două utilități, care altfel ar dubla povara fiecărei familii!
REȘIȚA – E vorba despre reabilitarea Liniei CF Reșița Nord – Voiteni, probabil preluată de CFR Infrastructură!
REȘIȚA – Cristi Bobar îi va exclude din club pe juniorii care au contracte cu CSM Reșița și care nu se prezintă la antrenamentele echipei mari! Acest lucru nu este o noutate: în trecut au mai fost situații în care unii fotbaliști nu s-au prezentat în cantonamentul echipei mari și au preferat apoi să joace în ligile de la județ!
TURNU RUIENI – Isprava aparține unui grup de trei bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 53 de ani, care ar fi fost surprinși, în noaptea de 21 februarie, la furat carburant din rezervoarele a trei utilaje de deszăpezire, staționate în parcări pe marginea drumului, pe raza comunei Turnu Ruieni, pe DJ 608A, spre Muntele Mic!
BĂNIA – Alexandru Albu, primarul comunei, a oferit detalii despre proiectele în desfășurare, subliniind investițiile realizate și provocările întâmpinate. Primul și cel mai important proiect este acela de canalizare și stație de epurare!
CARAȘ-SEVERIN – Accidente au fost atât pe Muntele Mic, cât și pe Semenic, de la entorse și luxații până la un turist decedat din cauza unui atac de cord!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat duminică, 23 februarie, cu scorul de 1-0 barajul cu Unirea Alba Iulia și va juca acasă în sferturile Cupei României cu câștigătoarea dintre Poli Iași și Hermannstadt! În minutul 20, Tucaliuc a fost faultat în careu, iar Jerdea a transformat penalty-ul și a marcat astfel singurul gol al întâlnirii!
VERMEȘ – Sicriul a fost furat după ce autorul auzise că acesta ar ascunde bunuri de valoare. Tânărul bănuit de comiterea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte a fost identificat de polițiști!
CARAȘ-SEVERIN – Cei mai mulți dintre ei au rămas fără permis pentru viteză excesivă. Urmează, la mare diferență, consumul de alcool și neacordarea priorității vehiculelor și pietonilor!
