REȘIȚA – Și s-ar fi strâns vreo 480.000 euro, dacă ar fi fost cumpărători interesați de toate imobilele puse în…
REȘIȚA – Doar pe hârtie, urmare a deciziei Tribunalului Caraș-Severin într-un dosar din 2013, pentru că în realitate ele rămân, ca și până acum, expuse tot în Triaj!
CARAȘ-SEVERIN – Deputata Silvia Mihalcea (PSD) a prezentat marţi principalele priorități legislative pentru începutul sesiunii parlamentare, subliniind că măsurile adoptate…
REȘIȚA – CSM Reșița a obținut o nouă victorie în cadrul cantonamentului din Turcia, impunându-se cu scorul de 2-1 în meciul amical disputat împotriva formației cehe Slezský FC Opava, echipă clasată pe locul 4 în ChNL Liga, al doilea eșalon valoric din Cehia!
REȘIȚA – Nadin Colesnicenco este noul-antrenor jucător al formației feminine ACS Sporting Banat. Împreună cu antrenorul Dan Popescu, Nadin va încerca să promoveze cu echipa reșițeană de fotbal feminin în al doilea eșalon!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană transmite că toate serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor din Caraș-Severin vor avea program…
CARANSEBEȘ – Mult așteptatul concurs pentru postul de manager al spitalului din Caransebeș a fost, de fapt, o luptă în doi, între interimarul Bhupinder Singh și fostul manager Adrian Dumbravă. Iar proiectul de management nu și l-a prezentat decât Singh, Dumbravă refuzând acest lucru, deși a fost prezent în fața comisiei de concurs!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Echipa CSM Reșița U15 feminin a disputat primul meci amical din perioada de pregătire de iarnă, întâlnind echipa de juniori de la FC Nera Bogodinț!
CARANSEBEȘ – Nu este un scenariu de pe un defunct post de televiziune, ci isprava comisă de doi adolescenți asupra unui bărbat de 71 de ani din municipiu, reținuți inițial, apoi puși sub control judiciar, ulterior fiind dispusă arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile!
REȘIȚA – Dezbatere despre fotografii, la împlinirea a 255 de activitate industrială și 100 de ani de statut urban!
CARAŞ-SEVERIN – În schimb, comunicarea și mai ales acțiunea factorilor responsabili de la București au rămas în continuare de nivel zero!
CARANSEBEȘ – Partidă cu multe goluri pe terenul din Balta Sărată, acolo unde CSM Caransebeș, principala favorită la câștigarea Ligii a IV-a Caraș-Severin în acest an, a întâlnit una din revelațiile sezonului precedent, Voința Șoșdea!
REȘIȚA – În cadrul unei conferințe de presă, directorul CSM Reșița, Cristi Bobar, a precizat că își asumă desființarea echipei de handbal seniori!
CARAŞ-SEVERIN – Primul impact al tinerilor cu piața muncii poate însemna fie indemnizația de șomaj de câte 330 de lei, acordată jumătate de an, fie o primă de inserție de 1.980 de lei. Data limită de 5 august este un termen de decădere, astfel că tinerii care nu au reușit să-și depună dosarele până atunci, nu pot beneficia de indemnizația de șomaj și nici de prima de inserție!
CARAȘ-SEVERIN – De curând, la Constantin Daicoviciu a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă investiție finanțată pe fonduri europene. Mai exact, este vorba despre construcția clădirii unde va funcționa Centrul de Recuperare Neuromotorie, de tip ambulatoriu, pentru persoanele cu dizabilități. Pentru centrul medical de la Maciova, costurile se ridică la 500.000 de euro!
REȘIȚA – Lui Flavius Stoican nu i-a plăcut faptul că echipa sa a început timid jocul, dar nici că a ratat foarte multe ocazii în repriza a doua! Totuși, și-a felicitat jucătorii pentru victoria cu 2-1 cu Satu Mare și este mulțumit de faptul că CSM Reșița a început cu o victorie această ediție a Ligii 2!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 2 august, cu scorul de 2-1, partida cu nou-promovata CSM Olimpia Satu Mare, din prima etapă a noului sezon competițional!
CARAȘ-SEVERIN – Pe 4 august, două tinere curajoase, Luisa Lagos Guillen și Tabita Mihuț, ambele în vârstă de 16 ani, vor porni într-o călătorie spectaculoasă pe bicicletă, străbătând întregul traseu Via Transilvanica – 1.400 km de la Drobeta-Turnu Severin până la Putna, în doar 30 de zile!
CARANSEBEȘ – Decizia a fost luată în Consiliul Local Caransebeș de toți aleșii locali, care au actualizat măsurile pentru asigurarea ordinii și curățeniei în municipiu!
REȘIȚA – Procesul de donație al vechilor autobuze din flota TUR către orașul înfrățit din republica Moldova a fost finalizat!
