CARAȘ-SEVERIN – Încă de zilele trecute se vorbea despre finalizarea lucrărilor de reparații pe drumul județean Reșița-Târnova, urmând reluarea lucrului…
CARAȘ-SEVERIN – E vorba despre cea a filialei județene a PNL, în urma rușinosului rezultat obținut în alegerile de duminică!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt gândurile lui Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, după alegerile parlamentare, evidențiind atât provocările, cât și…
FOTBAL – Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani. Legendarul portar a fost supranumit „Eroul de la Sevilla”, după ce a apărat 4 penalty-uri în finala cu Barcelona din 1986, când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru Camera Deputaților, procentul obținut de candidații social-democrați a fost de 29,68% pentru Camera Deputaților, iar pentru Senat,…
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Silviu Hurduzeu, șeful PSD Caraș-Severin și candidatul la președinția CJ, a prezentat un document care ar confirma dezastrul absorbţiei fondurilor europene în Caraş – Severin, principalul vinovat fiind, în opinia lui Hurduzeu, primarul Reșiței, Nelu Popa!
CARAŞ-SEVERIN – Rulada de iepure cu ierburi aromate l-a făcut pe chef Richard Abou Zaki să-i ofere cuțitul de aur…
CARAȘ-SEVERIN – Rețeaua școlară pentru anul școlar 2024-2025 însumează, potrivit ISJ, 389 unități de învățământ de stat și 6 de învățământ particular!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a îndemnat oamenii la decență, a votat pentru continuarea unui parcurs european al României și a taxat dorința unora de a pune lumea la treabă prin renumărarea voturilor din turul 1 de la prezidențiale!
CARAȘ-SEVERIN – Dintre acestea, la ora 10, erau rezolvate două, care nu s-au confirmat, celelalte două fiind în curs de verificare!
CARAȘ-SEVERIN – La fel ca în urmă cu o săptămână, cei mai activi alegători au fost cei din grupele de vârstă 45-64 de ani și peste 65 de ani, în principal bărbați, mai puțin interesați de subiect fiind cei între 18 și 24 de ani!
CARAȘ-SEVERIN – Valul de căldură care se resimte deja în județ va persista, maximele zilei de mâine urmând a se situa, în general, între 33 și 37 de grade!
REȘIȚA – În condițiile în care intersecția din Piața Republicii este blocată, circulația către Stavila a fost deviată, de azi, pe străzile Călărașilor și Pavel Chinezu!
CARAȘ-SEVERIN – Furnizorul de apă potabilă și prestatorul serviciului de canalizare al județului, AQUACARAȘ SA, anunță modificarea prețurilor și tarifelor practicate începând cu 1 iulie 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Muzeul Banatului Montan și-a propus să fie și să țină, în această vară, capul de afiș al activităților educative!
REȘIȚA – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, secția de arte marțiale mixte de contact, a participat sâmbătă la Cupa Mediașului la kickboxing cu patru sportivi! Luptătorii pregătiți de Gheorghe Cîrlea au reușit să câștige noi medalii pentru clubul reșițean!
CARAȘ-SEVERIN – România a reușit o victorie fabuloasă în primul meci de la Europenele din Germania: 3-0 cu Ucraina. Marcatori: Stanciu, Răzvan Marin și Drăguș! Din tribune, 35 de mii de români au încurajat echipa pregătită de Edy Iordănescu. Printre ei și cărășeni stabiliți în Germania, care ne-au trimis imagini video cu imnul României cântat din 35 de mii de piepturi.
REŞIŢA – Asta susţinea, în redacţia CAON, primarul Reşiţei, Nelu Popa, vizavi de dezvoltarea zonei turistice Semenic!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului refuză să lase o grea moștenire pentru noiembrie roșu, preluând în mâini hățurile construirii unor refugii pentru montaniarzi, în Munții Țarcu!
CARAȘ-SEVERIN – Amplasat în curtea Centrului Universitar UBB, dezvelirea acestuia a avut loc, sâmbătă, la împlinirea a 135 de ani de trecerea în eternitate a poetului național!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că se va ține de cuvânt și va duce la capăt toate lucrările promise. Și se va asigura că licitațiile pentru următoarele lucrări vor fi unele corecte!