CARANSEBEȘ – Adică a unui spațiu ultracentral din Caransebeș, parte a unei clădiri monument situată vizavi de Episcopie. La a…
CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt câteva direcții de acțiune prin care AquaCaraș SA își propune în 2026 creșterea calității serviciilor!
CARAȘ-SEVERIN – Detașamentul de Pompieri Reșița a desfășurat astăzi un antrenament specific de salvare a persoanelor căzute în lacuri înghețate, acțiunea fiind organizată în conformitate cu dispozițiile transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență!
CARAȘ-SEVERIN – Până la ora 14 s-au prezentat la urne în total 62.429 alegători: 52.675 dintre alegătorii înscriși pe listele permanente, 8.831 alegători pe liste suplimentare iar pentru 923 a fost solicitată urna mobilă. Prezența la vot a fost astfel de 24,77 %, sub procentul înregistrat la nivel național, de 31,34 %!
CARAȘ-SEVERIN – Este îndemnul lansat de șeful județului, care își dorește un președinte care să aibă înțelepciunea unui pact de…
CARAȘ-SEVERIN – Încă de dimineață, a fost înregistrată o singură sesizare vizavi de un posibil incident electoral, aceasta fiind și la prânz în curs de verificare! Până la orele amiezii nu au fost înregistrate alte situații deosebite legate de vot, după cum ne asigură Centrul de Comunicare Județean!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
GĂRÂNA – Un incendiu a izbucnit în această dimineață la o pensiune din localitatea Gărâna, evenimentul fiind semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Reșița, cu autospeciale de stingere și un echipaj format din 8 salvatori!
CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin reia luni, 19 ianuarie, pregătirile și are deja stabilite cinci partide de verificare cu CSM Reșița, Poli Timișoara, Minerul Lupeni, Timișul Șag și CS Sânandrei Carani (liderul Ligii a IV-a Timiș)!
BERZASCA – Aceasta ar urma, după darea în folosință, să asigure o producție de aproximativ 477,56 MWh/an!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 9 august, de la ora 11, în deplasare, cu CSC Dumbrăvița, în etapa a II-a a Ligii 2!
CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii cărășeni au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 16 situații de urgență produse pe teritoriul județului. Dintre acestea, 14 au fost pentru acordarea primului ajutor calificat și transportului la spital a unor persoane cu diferite probleme de sănătate!
DOMAȘNEA – Un nou accident s-a produs pe DN 6, între Domașnea și Teregova, în care a fost implicat un singur autovehicul, un autotren care transporta semințe de floarea soarelui, care s-a răsturnat pe carosabil. Traficul în zonă este îngreunat, urmând să fie oprit pe durata intervenției cu o automacara, care va ridica TIR-ul!
REȘIȚA – Ofertele pentru terenul și construcția începută vizavi de Gara de Nord pot fi depuse până în preziua licitației, la ora 14. Prețul de pornire pentru terenul de 1.600 mp și al construcției de 726 mp, în curs de execuție, este de 171.198 de euro, la care se adaugă TVA, conform prevederilor legale!
CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la cei aproape 29 de kilometri ce traversează județul, prin Rușchița și Voislova, care ne vor asigura conectarea la coridoarele TEN T, care sunt în pragul obținerii finanțării. Iar județul nostru are toate șansele să obțină peste 36 din cele 50 de milioane de euro, care este bugetul maxim pentru care se acordă finanțarea pentru drum!
BĂUȚAR – Proiectele majore din Băuţar bat pasul pe loc, unele dintre ele fiind începute în urmă cu mai bine de șapte ani!
REȘIȚA – Reșițeanul Ianis Doană s-a făcut remarcat anul trecut în tricoul CSM Reșița prin evoluțiile constanțe, dar și prin golurile marcate în Liga 2, la o vârstă fragedă! În vârstă de 17 ani, Ianis s-a transferat în această vară la CSA Steaua București și chiar a debutat ca și titular în tricoul roș-albaștrilor, în victoria cu 3-1 contra echipei CS Tunari!
BOCȘA – În această seară, în jurul orei 19.08, un apel la 112 sesiza Poliției faptul că, pe calea ferată, pe raza orașului Bocșa, o persoană a fost lovită de tren!
CARAȘ-SEVERIN – În Valea Almăjului, în locurile în care bruma nu a afectat în primăvară prunii înfloriţi sau unde grindina nu a doborât fructele verzi, prunii chiar au rodit. Sunt livezi din care gospodarii adună şi peste o tonă de prune. Acestea sunt folosite îndeosebi la prepararea ţuicii, dar şi la magiun!
CARAȘ-SEVERIN – La atât sunt estimate costurile consolidării unui segment de pe DN 6 / E 70, situat în apropiere de Plugova!


