REȘIȚA – Într-o nouă ședință de urgență la care invitarea reprezentanților presei a fost omisă, consilierii locali au aprobat, vineri,…
CARAȘ-SEVERIN – Au fost aplicate 50 de sancțiuni, amenzile cumulând 110.000 de lei, iar lemnele confiscate valorând undeva la 90.000 de lei!
MĂURENI – Comuna Măureni traversează una dintre cele mai intense perioade de dezvoltare din ultimii ani. Primarul Brian Filimon a declarat că proiectele aflate în derulare și finalizare depășesc 6 milioane de euro, majoritatea realizate prin CNI, PNRR și AFM, multe dintre ele fiind deja în stadii avansate!
REȘIȚA – Campionul reșițean Daniel Crista a strălucit din nou pe velodrom, impunându-se într-un campionat național plin de intensitate și provocări. Sportivul a reușit să-și apere titlurile și să demonstreze, încă o dată, că determinarea și pasiunea pot învinge orice obstacol!
REȘIȚA – Au fost semnate, pentru început, șase acorduri de colaborare vizând amenajarea și îngrijirea unor terenuri!
CARAȘ-SEVERIN – În opinia prefectului Ioan Dragomir, consecințele reformelor din sistemul sanitar vor fi dureroase în cazul unora dintre spitalele din județ!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița privește cu încredere spre noul sezon, într-un context în care Liga 2 devine tot mai puternică și mai competitivă. Președintele clubului, Cristi Bobar, a vorbit despre obiectivele echipei, provocările financiare și planurile de modernizare a infrastructurii, subliniind că principalul țel rămâne calificarea în play-off!
CARANSEBEȘ – Un nou titlu important pentru șahul caransebeșean! Juniorul Christian-Arrydan Tamaș, legitimat la CSM Caransebeș, a primit zilele trecute titlul de Maestru al Federației (FIDE), conform anunțului publicat pe site-ul Federației Internaționale de Șah. Performanța marchează un pas important în cariera tânărului sportiv, aflat într-o ascensiune remarcabilă!
CARAȘ-SEVERIN – Candidaturile vor putea fi depuse în perioada 11-17 noiembrie, urmând ca între 22 noiembrie și 6 decembrie să se desfășoare campania electorală!
REȘIȚA – Activitatea de bronhoscopie din cadrul Secției Pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Reșița – Staționar 3 va fi reluată începând de vineri, 7 noiembrie 2025! Asta după o pauză de mai bine de trei ani, cauzată de pandemia de COVID-19 și de lipsa personalului specializat!
CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la compartimentul de Îngrijiri Paliative ce va fi amenajat la Staționarul 2 al Spitalului Județean de Urgență Reșița, președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, semnând contractul de finanțare cu ministerul de resort. Partea frumoasă este că și Reșița, și Caransebeș, și Moldova Nouă au primit fonduri pentru amenajările necesare oferirii de asemenea servicii!
REȘIȚA – Pe Bulevardul Republicii și pe Aleea Măcinului, muncitorii care efectuau săpături pentru lucrările de canalizare au avut parte de surprize deloc plăcute!
REȘIȚA – Polițiștii reșițeni au identificat și reținut mai mulți tineri bănuiți puși pe șterpelit bunuri pe raza municipiului!
OBREJA – Lucrările de restaurare și reabilitare termică la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ din localitatea Obreja au fost finalizate. Lăcașul de cult ridicat în 1750, monument isoric, a fost oficial introdus în circuitul turistic național!
CARAȘ-SEVERIN – Până atunci, restanțierii sunt informați, notificați și invitați să se conformeze, să-și achite restanțele sau să solicite eșalonarea lor!
CARAȘ-SEVERIN – Prefectul județului, Ioan Dragomir, e însă sceptic că toți aceștia au înțeles mare lucru și că de la anul nu va mai merge cum mergea!
CARAȘ-SEVERIN – Competiția internațională de judo Cupa „Constantin Ali Bogdan” s-a desfășurat în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie la Timișoara, iar sportivii cărășeni s-au remarcat prin mai multe prezențe pe podiumul de premiere!
CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la proiectul de lege privind promovarea agroturismului și valorificarea patrimoniului rural prin programul „Viața la țară“, inițiat de deputatul liberal cărășean!





