CARAȘ-SEVERIN – La întâlnirea organizată zilele trecute, la Reşiţa, reprezentanții Rețele Electrice din cadrul PPC au prezentat situația actuală a…
CARAȘ-SEVERIN – Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a anunțat recent depășirea pragului de 100% contractare în cadrul Programului Regional Vest, un moment de referință pentru dezvoltarea regiunii. În acest context, județul Caraș-Severin se evidențiază printr-un volum consistent de investiții, cu zeci de proiecte care transformă infrastructura, economia și calitatea vieții!
CARANSEBEȘ – Caransebeșul a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a doua ediții a competiției „Caransebeș Handball Cup”, un eveniment dedicat handbalului juvenil care a reunit peste 300 de copii din cinci județe din zona de sud-vest a țării!
REȘIȚA – Proiectul celor 5 km ai legăturii rutiere dintre DN58 și Valea Țerovei, destinată cu precădere traficului foarte greu,…
CARANSEBEȘ – Oradea găzduiește, pentru al doilea an consecutiv, Campionatul Național de alergare pe șosea 5 km, iar printre protagoniști se vor afla și atleții din Caransebeș, pregătiți să se remarce pe traseul omologat de World Athletics!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
RUSCA TEREGOVA – Incidentul s-a produs astăzi în jurul prânzului, iar femeia de 49 de ani a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, unde a intrat în operație!
CARAȘ-SEVERIN – Dumneavoastră, cititorii noştri, sunteţi cei mai în măsură să apreciaţi ce au însemnat 9.900 de zile însoţite de Jurnal CS. Pentru că acest ziar a răzbătut văile şi crestele anilor, în primul rând, datorită aprecierii dvs!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană s-a văzut nevoită să ajusteze costurile proiectului implementat la SJUR, ca urmare a creșterii TVA-ului, alocând și bani din excedent pentru alte trei obiective!
MEHADIA – După urmărire ca-n filme, de la Mehadia la Armeniș, bărbatul a fost reținut!
CARANSEBEŞ – Investiția Grupului Agroland, unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul avicol din România, se ridică la 1,5 milioane de euro și va avea o capacitate de 10 tone de produs finit pe zi. Deschiderea primei sale fabrici de ouă lichide, la Caransebeș, este programată pentru 2026!
REȘIȚA – Expoziția lui Daniel Brici încheie seria intervențiilor artistice derulate de MBM pe parcursul ultimelor șase luni!
REȘIȚA – În recenta săptămână de vacanţă școlară, echipa U14 a ACS Lupii Argintii Reşiţa a participat la un triunghiular organizat în Austria, confruntându-se cu echipele FC Maria Lankowitz şi FC Ligist, academii din zona orașului Graz! Juniorii de la ACS Lupii Argintii au revenit din Austria cu un bagaj bogat de experienţe sportive şi momente care vor rămâne în memoria lor mult timp!
CARAȘ-SEVERIN – După ce sindicaliștii au publicat imagini cu șeful Poliției din Moldova Nouă, acuzându-l că ar face naveta zilnic, de la Oravița, pe 100 de kilometri, din bani publici, conducerea Inspectoratului a asigurat că face verificări și că vor fi luate măsuri. Doar că, între timp, șeful nu mai e… șef!
REȘIȚA – Reșița găzduiește, până în 18 noiembrie, cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional „Sabin Păutza“, un eveniment cultural devenit tradiție și un omagiu adus compozitorului reșițean care a marcat profund muzica contemporană românească și internațională!
BĂILE HERCULANE – Oana Chirilă, fondatoarea Herculane Project, a anunțat o nouă reușită în eforturile de salvare a patrimoniului istoric din stațiunea Băile Herculane. „Cu ajutorul vostru am reușit! Am achiziționat membrana impermeabilă și un primer de aplicare pentru a acoperi provizoriu Vila Elisabeta. O parte din materiale au ajuns deja în Băile Herculane, iar Primăria Băile Herculane se va ocupa de execuția lucrărilor.“, a transmis Oana Chirilă!
REȘIȚA – După ce președintele PSD Reșița, Ionuț Gârtoi, a atras atenția public asupra unei posibile intenții a municipalităii de a închide Grădinițele cu Program Normal din Doman și Țerova începând cu anul școlar 2026–2027, administrația locală a venit cu precizări oficiale!
REȘIȚA – Ofertele pentru contractul de 32,1 mil. lei sunt așteptate pe SEAP până miercuri, 17 decembrie!
REȘIȚA – Publicul este invitat la Teatrul de Vest, azi, 14 noiembrie, de la ora 19, la o seară plină de umor și satiră socială. Pe scenă va urca Teatrul „I.D. Sîrbu“ Petroșani, cu spectacolul „Opinia Publică“, o comedie clasică semnată de Aurel Baranga, în regia lui Mihai Alexandru!
