BĂILE HERCULANE – Tânăra de 18 ani s-a accidentat în timpul concursului ce are loc în aceste zile în stațiune,…
REȘIȚA – Tânărul tenismen Alexandru Dan Fânaru a câștigat turneul „Cupa CSM Oradea” atât la simplu, cât și în proba de dublu. Competiția, care s-a desfășurat în perioada 17-20 ianuarie, a fost organizată de Federația Română de Tenis Categoria 1 (categoria de vârstă U14)!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat ne-a vorbit despre prioritățile luate în calcul pentru a crește accesul producătorii autohtoni în marile lanțuri de magazine!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă reorganizarea administrativă ar pune lacătul pe primăriile mici, scăderea cheltuielilor de funcționare ar atrage cu sine majorarea celor investiționale!
CARAȘ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, crede că, așa cum a prevăzut încă de anul trecut, planurile de reindustrializare a Caraș-Severinului se concretizează deja, inclusiv prin venirea americanilor la combinatul reșițean!
MUNTELE MIC – Un mehedințean de 57 de ani a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor, după ce s-a simțit rău pe traseul dintre Cuntu și Țarcu!
CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul Școlar Județean a tras linie înaintea deschiderii anului școlar, făcând un rezumat al problemelor!
CARAȘ-SEVERIN – E vorba despre unitățile de învățământ care au optat pentru consemnarea situației școlare exclusiv în format electronic!
ADVERTORIAL. Multicookerul îţi poate uşura viaţa când vine vorba de gătit. Acesta îţi permite să prepari o mulţime de feluri de mâncare fără să murdăreşti prea multe vase, fără să faci dezordine sau să aştepţi prea mult timp. Vestea minunată e că poate fi folosit pentru nenumărate reţete clasice, simple şi hrănitoare.
CARAŞ-SEVERIN – Dar nu le-am numărat încă… Aceasta este concluzia pregătirii deschiderii anului școlar, după o conferință susținută de Poliția, Jandarmeria, structura Antidrog și Situațiile de Urgență cărășene!
MOLDOVA NOUĂ – Adrian Torma, viitorul primar al orașului, anunță că momentul preluării mandatului este aproape și că moștenește o situație extrem de complicată legată de serviciile și prețurile practicate de operatorul local de salubritate, SC Ionela SRL!
REȘIȚA – Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Reșița a deschis oficial înscrierile pentru sesiunea de toamnă, oferind candidaților oportunitatea de a aplica online prin platforma dedicată admiterii!
REȘIȚA – Cetățenii sunt invitați ca, prin completarea unui chestionar online, să-și exprime mulțumirea sau nemulțumirea în legătură cu diverse aspecte din Govândari!
CARAȘ-SEVERIN – O spune chiar șeful județului, prezentând dovada faptului că dispozitivul de sub elicopter este autorizat, bătându-i obrazul prefectului după ce a aplecat urechea la vorbe, fără să verifice documentele!
REȘIȚA – Echipa de volei masculin de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița a câștigat Cupa României la beach volley! Competiția s-a desfășurat în weekendul trecut pe plaja din 2 Mai!
CARAȘ-SEVERIN – Prefectul asmute autoritățile pe cercetări și găsirea posibililor făptași care au dat foc județului!