REMETEA POGĂNICI – Flăcările au cuprins acoperișul adăpostului de animale, care a fost stins de salvatori. Din grajd însă nu…
CARAȘ-SEVERIN – Ar fi amenințat că dacă o fată de 14 ani nu îl acceptă în așternuturi, publică imaginile de pe telefon cu aceasta, surprinsă în ipostaze sexuale indecente. De fapt, și-a și îndeplinit amenințările, ștergând ulterior pozele de pe rețelele de socializare!
Veniturile companiei pe segmentul soluțiilor energetice și al serviciilor tehnice au depășit 100 de milioane de euro în 2025. Peste 110.000 de clienți utilizează tehnologii eficiente pentru locuințe și afaceri, iar alți 835.000 beneficiază de servicii tehnice. 400 de centrale fotovoltaice au fost livrate companiilor partenere!
ORAVIȚA – Primarul Costel Ursu anunță inițierea unui proiect esențial pentru viitorul orașului: înființarea unei secții de balneofiziokinetoterapie, alături de alte compartimente medicale care pot revitaliza activitatea Spitalului Orășenesc și pot contribui la dezvoltarea economică a localității!
REȘIȚA – Nemulțumit de lipsa de continuitate în rezultate, Flavius Stoican trage un semnal de alarmă la adresa fotbaliștilor pe…
CARANSEBEȘ – Stopate la jumătatea lunii septembrie din cauza scandalului de luare de mită în care a fost implicat fostul manager, lucrările merg mai departe, de data aceasta realizate de către angajații municipalității!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Analiza descriptivă a datelor confirmă scăderea continuă a populației, identifică posibilele cauze ale acestui fenomen și propune eventuale soluții!
BOCŞA – Credincioșii din Banat sunt așteptați sâmbătă, 9 mai 2026, la hramul dedicat Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, sărbătoare care va avea loc la Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor“ Vasiova!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat, miercuri, 6 mai, în jurul orei 12.10, pe bărbatul de 56 de ani pe numele căruia autoritățile germane au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de furt!
SOCENI – O butelie a explodat, 7 încăperi, o șură și un grajd au ars în întregime, iar o rudă a proprietarului a suferit arsuri la nivelul feței și membrelor superioare. Aceasta a refuzat transportul la spital!
BOZOVICI – Anul 2025 a fost unul dificil din punct de vedere financiar pentru comuna Bozovici, însă administrația locală a reușit să continue și să finalizeze mai multe proiecte importante, spune primarul Adrian Stoicu!
CARAȘ-SEVERIN – Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a organizat un Atelier regional pentru reziliență climatică justă, un eveniment dedicat consolidării capacității Regiunii Vest de a face față schimbărilor climatice printr-o tranziție verde echitabilă, care să nu lase nicio comunitate în urmă!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a prelungit acordul de cooperare cu Reșița, Văliug și Brebu Nou, pentru punerea pe roate a proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil din zona Semenic-Crivaia!
BĂILE HERCULANE – Revitalizarea malurilor râului Cerna, în zona Băile Venera, intră într-o etapă decisivă, odată cu demararea lucrărilor pregătitoare pentru proiectarea detaliată!
CARANSEBEȘ – Pentru asta se pregătește fondistul din Caransebeș care în primăvară va face 20 de ani, dezvăluirea fiind făcută recent de antrenorul care l-a format, Cristian Dragomir. Ar fi al doilea atlet din Caransebeș care ajunge la o ediție a Jocurilor Olimpice, prima fiind Otilia Ruicu, la Sidney, în 2000, sportivă pregătită tot de prof. Dragomir!
CARAŞ-SEVERIN – Un pic de loc. Un pic de tăcere. Un pic de adevăr. Sfârșitul de an nu e pentru promisiuni mari. Nu e pentru planuri umflate. E pentru sinceritate. Pentru o rugăciune spusă simplu: „Doamne, atât am putut!” Și dacă vine și un „iartă-mă”, e mare lucru. Nu spun eu aceste cuvinte, ci le-a spus recent părintele Pimen Vlad!
COMORÂȘTE – Prima noapte cu adevărat de iarnă din județ a lăsat o familie fără acoperiș deasupra capului. Aseară, în jurul orei 22.00, pompierii militari orăvițeni au fost chemați să intervină pentru stingerea incendiului izbucnit la o casă din satul Comorâște, comuna Forotic!
CARANSEBEȘ – Solicitarea comunei situate la 13 kilometri de Caransebeș, de a adera la transportul electric care pleacă deja din municipiul de pe Timiș și Sebeș spre Buchin și Turnu Ruieni, a ajuns în dezbaterea consilierilor locali!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă nu există încă dezbateri naționale pe bugetul de anul viitor, Silviu Hurduzeu a dorit să-i asigure pe cărășeni că, indiferent de finanțări, investițiile vor continua, mai ales pe infrastructură și sănătate!
