CARAŞ-SEVERIN – Dintre toate afecțiunile cronice, bolile și tulburările mintale au înregistrat cea mai mare creștere, de aproape 20%, în…
REȘIȚA – La două săptămâni după ce a fost scoasă piatra cubică de pe drumul care leagă zona Mociur de strada G.A. Petculescu din Reșița, lucrările de modernizare sunt abia la jumătate. Deși primarul Ioan Popa a făcut un pariu, pe o bere, cu muncitorii că lucrarea va fi finalizată în termen de 14 zile, la fața locului se vede clar că mai este de lucru!
REȘIȚA – Luptătorii Cristian Cască (CSȘ Reșița), Luca Stoian (CSȘ Reșița) și Brian Techerean (CSM Reșița) au reușit să urce pe podium la Campionatul European Open School Combat Games, competiție ce a avut loc recent la București!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 1 februarie, cu scorul de 6-0 partida amicală cu Timișul Șag, acesta fiind și ultimul joc înainte de plecarea echipei reșițene în cantonamentul din Antalya!
CARAȘ-SEVERIN – Cifrele statistice de anul trecut, în materie de ocuparea forței de muncă, ne arată că persoanele între 25…
CARANSEBEȘ – Cel mai mare parc al Caransebeșului, care se întinde pe câteva hectare, va intra într-un amplu proces de modernizare, după ce primarul Felix Borcean a semnat contractul de finanțare cu cei de la ADR Vest. Municipalitatea primește nu mai puțin de 27 de milioane de lei, mai mult de 5 milioane de euro, pentru a da o nouă față parcului Teiuș și parcului de la Vila Popov!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Ne referim la Liceul Tehnologic ”Dacia” din Caransebeș (fostul Lemn), aflat în plin proces de eficientizare energetică. În aceste zile a fost îndepărtată plasa de protecție de pe schelă, după ce fațada a primit un strat consistent de vată bazaltică (15 cm), dar și o nouă culoare!
REȘIȚA – Orarul de transport și ramele informative din stația de autobuz ”Piața Mică” au fost vandalizate, anunță Transport Urban Reșița (TUR)! Reprezentanții companiei condamnă ferm astfel de acte care afectează bunul mers al serviciilor publice și aduc prejudicii întregii comunități!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului caută soluții pentru ca absolvenții de liceu să nu mai fie nevoiți să urmeze studii superioare în alte părți ale țării sau peste hotare, de unde nu se mai întorc!
CARAȘ-SEVERIN – Dezvoltarea primește o felie cu 10 procente mai mare din vistieria județului, care la rândul său este cu 26% mai mare decât anul trecut. Drumurile rămân prioritare, iar spre ele vor fi direcționate, în majoritate, economiile din restructurări!
CARANSEBEȘ – Cu primarul Felix Borcean, dar și cu foști sau actuali edili precum Mirco Lechici sau Cătălin Golu, în tribună, liderul Ligii a V-a n-a avut un meci tocmai ușor la Răcășdia, acolo unde gazdele au fost cele care au deschis scorul, caransebeșenii primind astfel al treilea gol în această ediție de campionat!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este un calificativ desprins din Raportul pe 2024 al Gărzii de Mediu, relativ la starea de salubrizare a județului!
REȘIȚA – În perioada 16-25 martie, echipa națională U18 a României, antrenată de Adi Dulcea, participă la un turneu internațional amical în Opatija, Croația! Printre jucătorii convocați s-au numărat și Ianis Doană și Florin Gașpăr, fotbaliști de perspectivă legitimați la CSM Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – A apărut și prima reacție oficială după descinderile din această dimineață, de la Primăria Păltiniș și Primăria Caransebeș, dar și de la domiciliul fostului șef de la Cadastrul Primăriei Caransebeș, actual angajat al Primăriei Păltiniș!
REȘIȚA – Ordinul de începere urmează a fi dat de îndată ce constructorul va depune garanția de bună execuție. Contractul în valoare de 69,5 mil. lei cu TVA, al cărui termen de execuție este de 24 de luni, a fost semnat, luni, la Primăria Municipiului, de către primarul Ioan Popa și reprezentanții Asocierii Tehnodomus (leader) din Arad, Electroechipament Industrial din Reșița și Drum Inserv din Zalău!
REȘIȚA – Luni, în Parcul Tricolorului din Reșița, a avut loc un eveniment dedicat Zilei Poliției Române, marcând 203 ani de la înființarea instituției!
CARAȘ-SEVERIN – Parlamentarii AUR vor depune un proiect legislativ pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu scopul prevenirii unor noi abuzuri ale acestei instituții în privința alegerilor electorale!
CARAȘ-SEVERIN – Acțiunea polițiștilor din această dimineață are în centrul atenției un fost funcționar al Primăriei Caransebeș, în prezent angajat al Primăriei Păltiniș (foto)!
CARANSEBEȘ – Veniturile estimate de Direcția Economică a municipalității se ridică în acest an la peste 251 de milioane de lei, cu tot cu finanțările europene, dar fără să cuprindă sumele pe care Caransebeșul le va primi de la Consiliul Județean!





