REȘIȚA – Aceasta a fost concluzia antrenorului Flavius Stoican, după ce Reșița a condus-o de două ori pe Chindia Târgoviște…
REȘIȚA – Primăria Reșița a relansat licitația pentru execuția lucrărilor, după anularea primei tentative inițiate în 2 ianuarie!
REȘIȚA – Conducerea SJUR a respins categoric interogațiile și afirmațiile recent apărute în spațiul public referitoare la asemenea practici!
ORAVIȚA – Flăcările au izbucnit la etajul 1, extinzându-se ulterior la etajul 2, în seara de 23 decembrie. Au fost…
REȘIȚA – Declarația aparține conducerii administrației județene, care s-a ocupat rapid de pregătirea spațiului necesar instalării noului aparat, care a fost pus în funcțiune la Staționarul I!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Prin aceasta înțelegându-se asumarea calității de asociat unic, urmare a retragerii celorlalte 15 UAT-uri asociate!
REȘIȚA – Așa susține presa locală din Sibiu, după ce antrenorul cărășean nu a mai continuat colaborarea cu cei de la Hermannstadt, cu care a retrogradat în Liga 2. Ora de Sibiu susține că Dorinel Munteanu „a ajuns la un acord verbal cu CSM Reșița și va fi prezentat luni la noua sa echipă”!
REȘIȚA – Consilierii reșițeni au respins o (primă) plângere prealabilă împotriva hotărârii privind interzicerea jocurilor de noroc pe teritoriul municipiului!
CARAȘ-SEVERIN – În județ, cantitatea totală preluată anul trecut în Sistemul de Garanție-Returnare a crescut cu 53% față de 2024!
BOCȘA – Este isprava a doi bărbați de 29 și 33 de ani, care au fost reținuți, în cazul cărora oamenii legii au mers la pont. I-au prins la Kilometrul 23 al DN 58, în afara orașului Bocșa, cu autoturismul într-o parcare situată pe dreapta sensului de mers spre Timișoara, vehiculul fiind orientat spre Reșița. Totul s-a întâmplat în 18 februarie, în jurul orei 19.50!
CARAȘ-SEVERIN – În vizor, 594,612 km drumuri naționale/autostrăzi aflate în administrarea Secției de Drumuri Naționale Caransebeș!
CARANSEBEŞ – La împlinirea a 200 de ani de la nașterea episcopului academician Nicolae Popea, Episcopia Caransebeșului a organizat un eveniment spiritual-cultural dedicat memoriei celui de-al doilea ierarh al Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului!
MĂURENI – ACS Biamar continuă să se dezvolte și va deschide, din luna martie, cea de-a cincea filială în Măureni! Noua sală de sport, modernă și cu tribună pentru aproximativ 100 de spectatori, va găzdui primele antrenamente sub coordonarea antrenorului Marian Negru, fost jucător al CSM Reșița în Divizia A!
VEST. Un proiect finanțat de Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) susține dezvoltarea unui parteneriat strategic între Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV) și Universitatea Tehnică din Deggendorf (THD), deschizând noi direcții de colaborare în învățământul orientat spre practică, cercetare și transfer de cunoștințe!
REȘIȚA – Miercuri, 18 februarie, de la ora 11, la Centrul Universitar UBB din Reșița a avut loc evenimentul „România între șocuri geopolitice și decizii strategice“, avându-l ca invitat special pe Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la University of Oxford și cercetător în domeniul diplomației digitale și al impactului mediului online asupra relațiilor internaționale!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean le-a răspuns celor care acuză majorarea de taxe și impozite locale, impusă de la nivel central! În opinia edilului, cei care sunt nemulțumiți sunt chiar cei care nu-și plătesc aceste taxe și impozite locale!
CARAŞ-SEVERIN – Casa Județeană de Asigurări de Sănătate transmite asigurări cărășenilor în cauză că pot beneficia gratuit de un pachet minim de asistență medicală primară, axat pe prevenție și depistarea timpurie a bolilor!
REȘIȚA – Vorbim despre reabilitarea lui, care va începe după atribuirea contractului de execuție a lucrărilor de eficientizare energetică!
