ADVERTORIAL. Puține lucruri reușesc să aducă oameni împreună la fel de natural cum o face un pahar de vin. Fie…
CARAȘ-SEVERIN – De la începutul anului și până acum, unitățile administrativ-teritoriale din Caraș-Severin au funcționat doar cu sumele de bani repartizate în martie-aprilie de Consiliul Județean!
CARANSEBEȘ – Campionatul Național de Judo NeWaza s-a desfășurat la Bacău, în perioada 26-28 septembrie, iar sportivii de la CS Energetica – CSM Caransebeș au obținut rezultate foarte bune!
CARAȘ-SEVERIN – Declarația aparține președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, care, în urma ultimelor controale, concluzionează că sunt lucruri grave în…
CARAȘ-SEVERIN – Un bărbat de 30 de ani a fost surprins de polițiștii rurali orăvițeni în timp ce conducea un autoturism, în 5 mai, dinspre Vrani spre Greoni. La control, deși este cetățean român, conducătorul auto le-a arătat oamenilor legii un permis eliberat de autoritățile spaniole, despre care există suspiciunea că ar fi fals, astfel că bărbatul ar fi condus autoturismul pe drumurile din județ fără să aibă acest drept!
CARANSEBEȘ – Un incendiu produs dis de dimineață la Caransebeș a pus pe drumuri trupele de intervenție!
CARAȘ-SEVERIN – Pavel Martinescu, primarul comunei Cornea și singurul edil de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) Caraș-Severin, ne-a explicat de ce formațiunea condusă de George Simion a obținut un rezultat remarcabil în județ – 46,35% (49.641 de voturi)!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VEST – Banii de împrumut pentru proiectul feroviar, estimat că se va finaliza în 2029, vin de la Banca Europeană de Investiții!
REȘIȚA – Cea de-a doua ediție a turneului internațional „Alina Vuc Trophy” a reunit pe saltea luptătoare din Bulgaria, Serbia, Moldova, Israel, Franța, Slovacia și România. Tinerele sportive de la Reșița au demonstrat că au potențialul de a călca pe urmele Alinei Vuc, confirmând valoarea școlii locale de lupte!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului a vorbit într-o conferință de presă despre situația de la Spitalul Municipal de Urgență (SMUC), unde a fost nevoit să numească un manager interimar, pe Octavian Dena, după reținerea lui Bhupinder Singh!
CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului au alocat banii necesari unui tronson de mai puțin de un kilometru, care altfel ar fi atras întârzieri, existând riscul returnării finanțării europene!
REȘIȚA – La final de an școlar, când cei mai mulți elevi își trag sufletul după un an plin, Daria-Maria Dudaș-Vasile, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național ”Traian Lalescu“ din Reșița, își privește parcursul cu bucurie, dar și cu luciditatea omului care știe cât de mult a muncit!
VEST. Alegerea Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara poate fi o decizie inspirată, iar motivele sunt solide pentru oricine este pasionat de inovație, cercetare sau pur și simplu de o viață bună. Domeniile de studiu sunt diverse și atractive, iar specializările interesante și cu mare aplicabilitate. Dintr-o așa ofertă este imposibil să nu existe o potențială alegere!
CARAȘ-SEVERIN – Întemeiat, întrucât produsul prezenta urme de mucegai și încălca, astfel, prevederile art.4 (1) din OG 21/1992!
DALBOȘEȚ – Ca în fiecare an, primarul comunei Dalboşeţ, Florin Curiţa, i-a invitat pe toţi almăjenii să urce pe Vârful Blidaru, acolo unde se află o fântână a cărei apă este vestită în zonă pentru puterile ei miraculoase!
REȘIȚA – În perioada 18–20 iunie, orașul Reșița a găzduit una dintre cele mai relevante vizite ale proiectului Visions 2025, o inițiativă care reunește tineri din din cadrul Artrom Steel Tubes SA și are ca obiectiv principal creșterea eficienței economice prin implicarea proactivă a tinerilor în rezolvarea provocărilor legate de producție, modernizarea proceselor, introducerea tehnologiilor de vârf, inclusiv cele digitale, și adoptarea practicilor de management de ultimă oră. Reșița, cu istoria sa industrială bogată, a oferit participanților o experiență intensă și memorabilă!
CARAȘ-SEVERIN – Team managerul Nerei Bogodinț, Cristian Șodâncă, s-a declarat extrem de nemulțumit de „aroganța și maniera grețoasă de arbitraj” de care a dat dovadă Dragoș Nicolae Lunca, „centralul” de la meciul tur dintre Unirea Sântana și Nera Bogodinț, scor 3-0 pentru gazde!
REȘIȚA – Sezonul Campionatului Național de Viteză în Coastă Hot Spins Racing readuce cei mai rapizi sportivi ai disciplinei pe tradiționalul traseu de concurs de pe Valea Domanului, în una dintre cele mai consacrate etape ale României!
VEST. Lucrările au inclus executarea a 25.560 de metri pătrați de tastări locale, excavarea sistemului rutier existent și îmbunătățirea terenului cu fundație de lianți hidraulici. De asemenea, a fost refăcut stratul inferior de fundație din balast, urmat de stratul superior din piatră spartă!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar și-așa, până au acum n-au fost vândute nici jumătate din cele 1.422 repartizate pensionarilor din județ!
