REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița s-au impus duminică, 24 noiembrie, cu scorul de 41-30 (16-19) în fața echipei…
CIUCHICI – Cu asta se mândrește Ion Orbulescu, primarul comunei, care derulează investiții semnificative pentru modernizarea infrastructurii locale. Primarul a prezentat stadiul proiectelor de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public și dotare a instituțiilor publice, subliniind că toate sunt finanțate și trebuie finalizate conform termenelor stabilite!
REȘIȚA – Deși a reușit să-și egaleze recordul personal, sprinterul Cristian Roiban nu a reușit să se califice la Campionatul Balcanic!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VEST. Reșițeanul Sorin Maxim, șeful ADR Vest, a fost premiat la Gala „The Voices of Business-Regional Awards Timișoara, organizată de cei de la Transilvania Business. Lui Maxim i-a fost recunoscută implicarea în dezvoltarea regională și economică din România și mai ales din zona de vest!
CARAȘ-SEVERIN – Neadaptarea vitezei la condițiile de carosabil se reflectă deja în primele accidente produse în județ. Pe DN 6, la Topleț, circulația a fost îngreunată pe ambele sensuri, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism și un autotren!
VAR – Un incendiu a fost raportat, luni dimineață, în jurul orei 4, la o locuință din satul Var, aparținător de comuna Obreja, cu extindere la alte două locuințe. La fața locului au intervenit pompierii militari din Reșița și din Caransebeș, cu trei echipaje, cu trei autospeciale de stingere și cu o ambulanță SMURD, cu echipajul aferent!
CARAȘ-SEVERIN – Cele 364 de secții de votare din județ s-au deschis la ora 7, în așteptarea celor 253.067 de alegători câți sunt înscriși pe listele permanente, potrivit ultimelor date transmise de Autoritatea Electorală Permanentă!
CARAȘ-SEVERIN – La primul tur de azi, 24 noiembrie, sunt așteptați să se prezinte la urne 253.418 cărăşeni, în cele 364 de secții de votare din județ. Dacă inițial au fost 14 candidați care doreau să acceadă la cea mai înaltă funcție în stat și ale căror candidaturi au fost validate, prin retragerea verbală a lui Ludovic Orban (Forța Dreptei) au mai rămas în cursă 13. Ghinion, vorba încă președintelui Klaus Werner Iohannis!
REȘIȚA – Antrenorul Flavius Stoican a apreciat efortul suporterilor care au ajutat la deszăpezirea terenului înainte de partida câștigată cu Unirea Ungheni și a apreciat faptul că CSM Reșița va fi din ce în ce mai bună, mai ales că au revenit câțiva dintre jucătorii care au fost accidentați!
REȘIȚA – CSM Reșița a trecut cu scorul de 3-2 de CS Unirea Ungheni 2018 în partida de sâmbătă, 23 noiembrie, din etapa a XIV-a a Ligii 2! Partida a început cu aproximativ o oră întârziere, zăpada fiind cea care le-a dat bătăi de cap organizatorilor, care au trebuit să curețe terenul de joc!
REȘIȚA – Primăria Reșița va monta 350 de astfel de aparate, în cadrul unui nou proiect de modernizare și eficientizare a sistemului de iluminat public!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta a fost răspunsul lui Romeo Dunca, fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, despre reindustrializarea judeţului!
REȘIȚA – Liga 2 revine după pauza datorată meciurilor echipei naționale, iar CSM Reșița va juca sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11, acasă, cu Unirea Ungheni, în etapa a XIV-a! Rosso-nerii se bat pentru primele locuri și sunt în acest moment pe locul 3, cu 24 de puncte, în timp ce Unirea Ungheni ocupă locul 17, cu doar 11 puncte!
REȘIȚA – Campionatul Național de înot poliatlon pentru copii de 10 ani va avea loc la finalul săptămânii, la Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – În această perioadă a postului, când căutăm liniște sufletească și reînnoire interioară, Artigio Panetteria te invită să te bucuri de bunătăți unice, pregătite cu grijă și respect pentru tradiție.
CARAŞ-SEVERIN – Azi, între orele 10 şi 16, pompierii cărășeni au desfășurat 5 misiuni pentru îndepărtarea elementelor de acoperiș căzute sau aflate în pericol de cădere, în municipiul Caransebeș. Totodată, pompierii au fost solicitați să intervină pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe carosabil, pe DJ 581, între localitățile Lupac și Goruia, și pe strada Făgărașului din municipiul Reșița!