MOLDOVA NOUĂ – Într-o sinistră joacă de-a justiția, magistrații din Clisură, care l-au arestat, l-au și eliberat pentru ca acum să-l aresteze din nou. Asta după ce într-o noapte a incendiat mașina victimei, iar mai apoi a revenit, în altă noapte, s-o amenințe cu un cuțit!
CARAȘ-SEVERIN – Becurile vechi, care iluminează crucea de pe Muntele Mic, au început să se ardă, administrația județeană luând decizia de a le înlocui pe toate!
CARAȘ-SEVERIN – A promis șeful județului, ca răspuns la solicitarea liberalului Ovidiu Bistrian, legată de drumul din ce în ce mai impracticabil din zona turistică!
BĂUȚAR – Tradiția se împletește cu solidaritatea la Ruga Satului din Băuțar, care anul acesta aduce nu doar bucurie și…
REȘIȚA – Performanța școlară a fost celebrată, vineri, 18 iulie, printr-un gest concret de recunoaștere și susținere din partea companiei AquaCaraș. În cadrul unui eveniment organizat la sediul societății, 11 elevi din județul Caraș-Severin, care au obținut media generală de 9,80 și peste la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat, au fost recompensați cu câte 2.500 de lei fiecare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 1 noiembrie, cu scorul de 1-0 pe terenul celor de la CS Arsenal Tunari, grație unui gol marcat la ultima fază a meciului! Jerdea a obținut penalty-ul în prelungiri, fiind faultat în careu, și tot el a transformat fără emoții lovitura de la 11 metri, aducând victoria dramatică pentru rosso-neri!
CARAȘ-SEVERIN – E doar una dintre observațiile prefectului Ioan Dragomir, fost șef de Finanțe, pe marginea textului unei informări privind combaterea evaziunii fiscale!
REȘIȚA – Din 2026, depunerea acestora va constitui contravenție și se va sancționa cu amenzi între 500 și 1.000 lei!
CARANSEBEȘ – Este isprava unui tânăr de 22 de ani din municipiul Caransebeș care, după ce a luat ceva alcool la bord de dimineață, s-a urcat la volan și a comis-o grav pe strada Ardealului, după Penny! Acolo a reușit să-și avarieze autoturismul pe care-l conducea, plus alte două parcate, pe care le-a înfipt în gardul dinspre trotuar, care ferește pietonii de asemenea pericole publice!
CARAȘ-SEVERIN – Profesorii sunt chemați să nu participe la festivitățile de deschidere a anului școlar 2025-2026, programate pe 8 septembrie, și să boicoteze începutul de an. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația ”Spiru Haret” au declanșat, pe 18 august, procedura de referendum în rândul angajaților, pentru a decide forma de protest!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii au reușit să-l oprească la timp, înainte să se întâmple o nenorocire, șoferul de camion fiind sancționat și… trimis la culcare! S-a întâmplat în Caraș-Severin, într-una din nopțile trecute, când polițiștii rutieri derulau o acțiune în contextul intensificării traficului rutier de marfă pe drumurile naționale și europene, vizând mai ales respectarea timpilor de odihnă de către conducătorii auto profesioniști!
CARANSEBEȘ – Judoka originar din Caransebeș a reușit o nouă performanță la competiția de la Varșovia, asta deși a urcat în categorie!
CARAȘ-SEVERIN – Programul ”Cutia Bebelușului”, finanțat de Fundația OMV Petrom și implementat de ”Salvați Copiii” România și Asociația SAMAS, continuă și în județul Caraș-Severin, unde alte 100 de mame cu nou-născuți vor beneficia de sprijin în următoarele 12 luni!
REȘIȚA – Concursul de șah rapid ”Horia Irimia – 64” s-a desfășurat sâmbătă, 23 august, la Reșița, gazdă fiind Sala Polivalentă!
CARANSEBEȘ – Începe cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Film ”Banatul Montan”, una plină de emoție, cu filme de calitate și povești care inspiră! Scena și ecranul, ca de fiecare dată în ultimii ani, în curtea atât de primitoare a Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, situat lângă Parcul Dragalina!
CARANSEBEŞ – Caransebeșul a fost, pe 23 august, capitala aviației românești. Mii de spectatori (peste 6.000 în opinia noastră, aproape 8.000 în cea a organizatorilor) au luat cu asalt aeroportul pentru a urmări Caransebeș Airshow 2025, un spectacol aviatic care a adus laolaltă zboruri demonstrative, acrobații la mare altitudine și momente de adrenalină pură!
CARANSEBEȘ – Caransebeșenii au fost învinși la scor, 6-0 pentru Unirea DMO, echipă de Liga 3, după un joc la finalul căruia antrenorul Gheorghe Manu s-a declarat mulțumit doar de faza ofensivă a echipei sale!
REȘIȚA – Primăria municipiului anunță că, în perioada 25 – 29 august, vor fi efectuate lucrări de dezinsecție pe domeniul public, în intervalul orar 23:00 – 05:00. Intervențiile vizează combaterea țânțarilor și a larvelor de țânțari!
