CARAȘ-SEVERIN – În doar șase zile, 160 de conducători auto au fost surprinși cu viteză excesivă. N-au scăpat nici pietonii,…
CARAŞ-SEVERIN – Au prins curaj victimele violenței domestice de la sate, în cazul cărora creșterea a fost de 96%! Și asta în contextul în care, per ansamblu, în Caraș-Severin, violența domestică este sesizată din ce în ce mai rar!
OȚELU ROȘU – Misiunile au vizat atât siguranța și confortul cetățeanului, cât și descurajarea consumului de alcool în public și a fumatului în spații publice!
CARAȘ-SEVERIN – Silvia Mihalcea, deputată PSD de Caraș-Severin, a depus, în calitate de inițiator, proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea femicidului, o inițiativă care introduce pentru prima dată în legislația românească conceptul de femicid – uciderea unei femei pentru simplul fapt că este femeie!
REȘIȚA – Miercuri, 29 octombrie 2025, la sediul TUR Reșița, s-au prezentat rezultatele finale ale proiectului european „BALKAN WBL COOPERATION…
REȘIȚA – Au fost semnate, pentru început, șase acorduri de colaborare vizând amenajarea și îngrijirea unor terenuri!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Ordonanța de urgență nr. 91/2025, care modifică regimul concediilor și indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, este în vigoare și se aplică fără derogări, spune Ionuț Popovici, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin!
REȘIȚA – CSM Reșița continuă consolidarea lotului și a ajuns la un acord cu FC Universitatea Cluj pentru transferul sub formă de împrumut al jucătorului Quadri Taiwo, până la finalul sezonului competițional!
REȘIȚA – Junioarele U15 de la ACS Sporting Banat au învins cu scorul de 4-3 (2-1) formația similară din Alba Iulia, într-un joc de pregătire disputat pe terenul sintetic din Valea Domanului! Echipa de fotbal feminin a demonstrat caracter, unitate și determinare într-un meci echilibrat, disputat împotriva unei adversare puternice, aflate și ea în elita fotbalului juvenil din România!
MEHADIA – Vârstnicul a fost surprins de trenul care circula de la Budapeste spre Craiova și s-a stins în urma accidentului!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Samuel Miclău (AUR) a transmis un mesaj amplu după vizionarea unei emisiuni în care istoricul Florian Banu a analizat perioada de dinainte de 1989. Parlamentarul a lăudat prestația acestuia, spunând că „a reușit într-un mod excepțional să aducă un echilibru în discuția despre trecutul de dinainte de ’89“, chiar dacă „uneori l-a pus în dificultate pe moderatorul emisiunii“!
REȘIȚA – Acesta ar urma ca într-o primă fază să fie doar o extensie a actualului transport local din Reșița!
REȘIȚA – După 2-0 cu Metalul Buzău, antrenorul Reșiței, Flavius Stoican, a specificat că asta este atitudinea pe care o vrea de la echipa sa și i-a remarcat în special pe Salhi și Cioiu, precizând că „ au tras echipa după ei în momentele dificile”. De cealaltă parte, antrenorul oaspeților Valentin Stan a recunoscut superioritatea Reșiței la duelurile fizice și a dat vina pe starea terenului pentru această înfrângere a echipei sale, dar și pe un eventual fault la portar la primul gol, nesemnalizat de arbitru!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus duminică, 30 noiembrie, cu scorul de 2-0, în fața Metalului Buzău, în etapa a XV-a a Ligii 2 și a revenit pe loc de play-off! Această victorie îi menține pe băieții lui Flavius Stoican pe poziția a V-a în Liga 2, cu 29 de puncte și un golaveraj de 27-14, la egalitate cu FC Bihor, rivala directă pentru locurile din Top 6. De cealaltă parte, Metalul Buzău a plecat acasă fără punct, rămânând pe locul 8, cu 26 de puncte!
CARAȘ-SEVERIN – Sâmbătă seara, trenul care circula de la București spre Timișoara a surprins și a lovit o osie aparținând unui vagonet tehnologic. Incidentul, catalogat de Compania Națională de Căi Ferate drept „incident de siguranță feroviară pe Magistrala 100“, s-a produs în jurul orei 19:05, în stația CF Crușovăț!
REŞIŢA – Municipiul Reșița a făcut un pas important în direcția transparenței și a colaborării cu societatea civilă, după ce Consiliul Local a adoptat hotărârea privind semnarea unui Memorandum de Cooperare care introduce mecanismul Pactului de Integritate în toate procedurile legate de investiția de la Hala Minda – una dintre cele mai importante reconversii urbane din ultimii ani!
CARAȘ-SEVERIN – Weekendul prelungit cu prilejul Zilei Naționale a României scoate pe teren aproximativ 500 de polițiști cărășeni!
REŞIŢA – Centrul Civic al Reșiței se pregătește să îmbrace din nou straie de sărbătoare. În perioada 5 – 21 decembrie, Târgul de Crăciun revine cu un program amplu organizat de Primăria Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Silvicultorii cărășeni continuă să acorde o importanță deosebită lucrărilor de regenerare a pădurilor. Într-un context climatic în continuă schimbare, specialiștii de la Romsilva adaptează calendarul de lucrări pentru ca pădurile să își poată îndeplini constant rolurile de protecție și producție!
