OȚELU ROȘU – Salvatorii au reușit să stingă focul care apucase să mistuie o parte dintr-o casă și să se…
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a semnat azi contractul de finanțare cu ADR Vest pentru modernizarea totală din punct de vedere peisagistic a cartierului Nord (Țiglărie). Zona de implementare include străzile 1 Decembrie 1918 (parțial), Aleea Narciselor, Aleea Liliacului, Aleea Trandafirilor, Aleea Grădiniței, Aleea Alunișului, Splaiul Potocului, strada Tudor Vladimirescu, precum și spațiile verzi adiacente!
REȘIȚA – Campania umanitară „Muzică pentru Viață”, derulată de Radio România Reșița, a ajuns, după cinci zile, la o sumă de aproape 150.000 de lei, bani destinați construirii unui spital pentru bolnavii de cancer, prin OncoHelp!
REȘIȚA – Moment istoric pentru Reșița! Așa au caracterizat cei de la ADR Vest contractul de finanțare semnat, astăzi, 26 septembrie, pentru această investiție, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Proiectul, în valoare totală de 8,6 milioane de euro, beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 6,7 milioane de euro!
CARAŞ-SEVERIN – Executivul a aprobat joi ordonanţa prin care durata plafonării adaosului comercial la unele categorii de produse agroalimentare se…
CARANSEBEȘ – Se va întâmpla la intrarea în cartierul Valea Cenchii din Caransebeș, după ce primarul Felix Borcean a semnat vineri un contract de lucrări cu o asociere de firme pentru realizarea unui astfel de spital!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – În timp ce numărul total al pensionarilor a scăzut cu 1% față de anul trecut, cel al beneficiarilor mai multor prestații a crescut cu 16%!
OȚELU ROȘU – Deși incidentul s-a produs în weekendul trecut, Poliția l-a făcut public de abia astăzi! Un asomator a fost găsit lângă trupul neînsuflețit al bărbatului, care ar mai fi avut tentative de suicid!
REȘIȚA – Campionatul Național de dans sportiv pe clase a avut loc la finalul săptămânii trecute la Sala Polivalentă din Reșița și a adus în prim-plan nu doar eleganța și pasiunea pentru mișcare, ci și rezultate remarcabile pentru sportivii clubului Mystic Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Plus două incendii. Acesta este bilanțul scurt, pe 24 de ore, al celor 19 intervenții ale salvatorilor cărășeni în situațiile de urgență produse în județ!
CARANSEBEȘ – Stațiile de încărcare vor fi amplasate până la începutul anului viitor, conform contractului semnat miercuri de primarul Felix Borcean cu firma din Cluj care a câștigat licitația din proiectul finanțat prin PNRR!
OŢELU ROŞU – La Oțelu Roșu, visul unui tată a devenit o mișcare a inimilor. Pe 1 noiembrie 2025, de la ora 10:00, zona de agrement Jgheabu va prinde viață prin râsete, pași mici și mari, roți de biciclete, trotinete și role. Totul sub semnul bucuriei și al incluziunii!
CARAȘ-SEVERIN – Majoritatea garniturilor vor aștepta, vreme de un ceas, după ce ora 4.00 va deveni ora 3.00, în noaptea de 25 spre 26 octombrie!
ARMENIȘ – Spectaculoasa reușită, probabil cea mai frumoasă din primele șapte etape, s-a marcat în weekend pe terenul din Armeniș, în disputa dintre Viitorul și Prolaz Carașova!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute, sportivii CSM Reșița au încheiat cu succes Campionatele Naționale individuale și pe aparate ale juniorilor II și I, competiție la care clubul a fost reprezentat de doi gimnaști promițători: Robert Aioanei și Andrei Titi!
CARAȘ-SEVERIN – Derby-ul Ligii a IV-a din Caraș-Severin se joacă în weekend! FC Nera Bogodinț va primi sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 16.00, vizita formației CSM Caransebeș, meci ce va avea loc pe stadionul din comuna Lupac!
CARAȘ-SEVERIN – Este semnalul de alarmă pe care-l trage președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, după ultima rectificare bugetară pe care o consideră neîndestulătoare, grija creditelor necesare acoperirii deficitului fiind transferată astfel de pe umerii Guvernului, pe cei ai autorităților locale!
CARAȘ-SEVERIN – Având în vedere o previzibilă iarnă „cum scrie la carte“, Direcția Silvică are pregătite cantități suficiente pentru populație!
REȘIȚA – Tribunalul Caraș-Severin n-a mai întors decizia Judecătoriei Caransebeș, de eliberare a celor doi, fiind de acord cu controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În schimb, aceștia s-au ales cu dispozitive de supraveghere și cu interdicția de a se apropia la mai puțin de 3 metri de polițistul pe care l-au agresat!
