Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Luni, 22 decembrie, la sediul societății Transport Urban Reșița (TUR), a fost prezentat rezumatul activității desfășurate de operatorul de transport public pe parcursul anului 2025. La eveniment a participat primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, alături de conducerea societății, fiind discutate principalele realizări, investiții și direcții strategice care au contribuit la modernizarea și eficientizarea transportului public local!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Trei conducători de ansambluri de vehicule au fost surprinși circulând ca niște inconștienți pe DN 6 (E 70), fără să respecte obligațiile legale vizavi de timpii de condus și de odihnă. Spunem asta pentru că toți cei trei, depistați în trafic de polițiștii rutieri din stațiunea Băile Herculane, circulau fără să respecte obligația de a utiliza tahograful. Mai mult, unul dintre aceștia nu avea nici măcar licența de transport!

REȘIȚA – Padocul public al Municipiului Reșița a primit, din nou, un sprijin important în plină iarnă. Ionuț Gârtoi, președintele PSD Reșița, a revenit la adăpost cu o donație constând în 100 de saci de hrană pentru câinii fără stăpân, subliniind importanța solidarității în perioadele cu temperaturi scăzute!

CARAȘ-SEVERIN – Doru Coșei, consilier județean PNL în Caraș-Severin, trage un semnal de alarmă cu privire la starea critică a tronsonului DN 6 – Caransebeș – Teregova – Plugova – Orșova – un drum european vital pentru județ. Oficialul califică situația drept „o rușine națională“ și avertizează că porțiuni întregi ale drumului pun în pericol viețile șoferilor și pasagerilor!

REȘIȚA – Reșița va găzdui sâmbătă, 24 ianuarie, competiția „Reșița Handball Cup”, primul turneu organizat de ACS Biamar Reșița pentru categoria junioare IV! Evenimentul va avea loc la Colegiul Național „Mircea Eliade” și reunește echipe puternice din handbalul juvenil, printre care CSȘ Craiova, câștigătoarea recentă a Transylvania Winter Cup, alături de formații din Arad, Drobeta Turnu-Severin și Reșița!

REȘIȚA – Un nou proiect de eficientizare energetică va fi implementat la Reșița, cu sprijinul fondurilor europene, în cartierul Lunca Bârzavei – Govândari. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a anunțat semnarea contractului de finanțare cu Primăria Reșița pentru reabilitarea termică a unui bloc de locuințe situat pe Bulevardul Republicii nr. 19!