REȘIȚA – Junioarele III de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” au obținut sâmbătă, 16 decembrie, al doilea succes din acest…
CARAȘ-SEVERIN – Asta au aflat astăzi și informează public și reprezentanții sistemului public de sănătate. Serviciile se acordă în sistem off-line, fără semnarea cu cardul!
CARAȘ-SEVERIN – Neadaptarea vitezei la condițiile de carosabil se reflectă deja în primele accidente produse în județ. Pe DN 6, la Topleț, circulația a fost îngreunată pe ambele sensuri, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism și un autotren!
BERZOVIA – Primăria comunei Berzovia dă o veste bună: a început să prindă viață proiectul accesat prin PNDL II, care a vizat inițial reabilitarea și consolidarea, schimbat mai apoi în demolarea, construirea și dotarea Grădiniței cu Program Normal și a Școlii Gimnaziale Fizeș!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa estimează că circulația în zonă va putea fi redeschisă peste două săptămâni. PORR-ul a făcut…
REȘIȚA – De 1 Iunie, parcarea magazinelor ridicate pe fosta platformă CET a găzduit o sărbătoare dedicată copiilor. Jandarmii, pompierii militari, polițiștii, dar și alte instituții din subordinea MAI și-au dat mâna pentru a pune la cale cel mai frumos 1 Iunie de până acum!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Nici bine nu apucăm să spunem „hop!“ exproprierilor necesare, care încă n-ar fi gata, că deja trebuie să tăiem din valoarea proiectului. Asta pentru că banii nu-i va suporta nici Uniunea Europeană, nici Compania Națională de Investiții, ci cel mai probabil Consiliul Județean, din fonduri proprii!
CARAŞ-SEVERIN – Indisciplina pietonală rămâne principala cauză de accidente grave în județ. Anul trecut s-au produs 32 de accidente rutiere cauzate de indisciplina pietonală, dintre care 8 grave. În urma acestora, 4 pietoni au decedat, 4 au fost răniți grav și alți 24 au fost răniți ușor!
CARAȘ-SEVERIN – Cei doi edili de municipii din Caraș-Severin au profitat de ocazie, că s-au întâlnit cu președintele Senatului, Ilie Bolojan, la ședința Asociației Municipiilor din România, și s-au fotografiat cu cel care va asigura interimatul după demisia lui Klaus Iohannis!
CARAŞ-SEVERIN – Ne referim la cei mai noi membri prezentaţi de conducerea filialei judeţene AUR: Gaiţă, Văduva şi Tobă!
REȘIȚA – Aceasta este valoarea strategiei de dezvoltare locală 2024-2029, finanțată cu bani europeni!
CARAȘ-SEVERIN – Iablanița a primit 94.000 de lei, iar Șopotu Nou 88.000. Reșița și Oravița s-au ales cu praful de pe tobă… adică cu 15.000, respectiv 10.000 de lei. Vorbim despre felul în care consilierii județeni au împărțit, în ședința de azi, cei 2,03 milioane de lei din cotele defalcate din impozitul pe venit!
CARAŞ-SEVERIN – Este nedumerirea preşedintelui Romeo Dunca, după ce vicepreşedintele Marius Isac a luat Reşiţei toţi banii ce trebuiau alocaţi municipiului. Primarul Nelu Popa ne-a spus doar atât: „Să îi fie bine. Dumnezeu ne dă la fiecare după suflete. Şi lui Isac îi va da la fel!“
REȘIȚA – Este vorba despre intenția municipalității de a valorifica masa vegetală rezultată din îngrijirea spațiilor verzi!
REȘIȚA – Ne asigură de acest lucru chiar primarul Ioan Popa, după prima rundă de testări la care au fost supuse cele 13 tramvaie achizitionate de Primăria Reșița. Potrivit edilului, garniturile sunt în perfectă stare de funcționare!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Magica Balta Caransebeș este pe prima poziție în clasamentul Ligii a IV-a, cu 35 de puncte, după primele 13 etape! Pe locul secund se află ACS Nera Bozovici, cu 28 de puncte, iar podiumul este completat de ACS 1955 Minerul Dognecea, cu 26 de puncte!
REȘIȚA – Prima ediție a Memorialului „Radu Bote” la handbal juvenil va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, începând cu ora 10, la Sala Polivalentă din Reșița. Regretatul antrenor a pregătit echipa de seniori a CSM Reșița, dar a pus umărul la formarea grupelor de copii și juniori!
REȘIȚA – Fostul manager spera ca astăzi judecătorii să-i dea dreptate în procesul în care aceasta cerea anularea deciziei prin care Romeo Dunca a demis-o în primăvara acestui an. Magistrații nu au luat însă azi vreo decizie, amânând pentru luna martie 2024 procesul, astfel că noul manager Călin Mircea Laza rămâne, deocamdată, pe funcție!
CARANSEBEŞ – O spune, nu pentru prima oară, managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), Adrian Dumbravă, la finalul unui an cu austeritate în sănătate și nu numai!
