CARAȘ-SEVERIN – Pentru că aleșii PSD n-au ridicat mâna pentru interesul sănătății județului, procesele cu Stancovici fiind pe cheltuiala lui…
BĂILE HERCULANE – Arnold Klingeis, președintele Rutei Culturale a Cafenelelor Istorice a Consiliului Europei, a vizitat de curând orașul de pe Valea Cernei. Acesta a propus aderarea stațiunii la cunoscuta organizație europeană!
CARAȘ-SEVERIN – În județ s-au produs nu mai puțin de 128 de incendii de vegetație și două la locuințe!
CARANSEBEȘ – Jucătoarea născută și crescută la Caransebeș, cetățean de onoare al municipiului gugulan, s-a calificat în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la New York, US Open!
REȘIȚA – Clubul Sportiv Școlar Reșița face selecție pentru secțiile unde a avut performanțe remarcabile de-a lungul timpului! Așadar, copiii…
REȘIȚA – Mai ales că Nhood e de bună credință și a dat 3 milioane de euro pentru investiția din Mociur!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Sumele vor fi repartizate de județ doar după consultări cu primarii. O astfel de întâlnire a fost deja găzduită de palatul administrației județene!
BREBU – Ion Țicheriu, primarul comunei, a oferit detalii despre principalele proiecte de investiții aflate în desfășurare, subliniind că administrația locală lucrează intens pentru modernizarea infrastructurii!
CARAŞ-SEVERIN – IZANAGI – Japanese Film Festival continuă să aducă în prim-plan pasiunea pentru cultura japoneză în România. În această ediție, reşiţeanul Denis Rof (@rofdennis), creator de conținut și cinefil dedicat, își împărtășește perspectivele asupra cinematografiei japoneze, influențele sale culturale și recomandările pentru festival!
CARAȘ-SEVERIN – Dintre acestea, două au fost la gospodării, iar trei au fost de vegetație uscată!
CARAȘ-SEVERIN – Operaționalizarea echipajului de prim ajutor din Moldova Nouă va avea loc chiar de „Ziua Protecției Civile“!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta este, în opinia europarlamentarului Maria Grapini, soluția împotriva ascensiunii extremismului. Europarlamentar al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Maria Grapini s-a arătat a fi mulțumită sâmbătă, la Reșița, de activitatea filialei județene pe care o coordonează, din partea conducerii centrale!
CARAȘ-SEVERIN – Primarul Reșiței a vorbit despre dezvoltarea urbei ca avântul unei rachete, însă frâna i-o pune anul acesta Crina, din vina căruia administrația municipală își va tria angajații prin examen!
CARANSEBEȘ – Este situația spitalului din Caransebeș în mandatul actualului manager Adrian Dumbravă, început în aprilie 2021!
CARAȘ-SEVERIN – Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători, principalul operator feroviar de pasageri din România, a scos la licitație contractul având ca obiect „Salubrizarea de vagoane de călători, rame electrice și automotoare“!
CARAȘ-SEVERIN – Primăria Oravița, care deține obiectivul, n-are cele 4-6 milioane de lei necesare demolării, atât cât arată studiul CNI sau estimările județului. Asta pentru că noua majoritate din consiliul județean a lăsat orașul fără bani, iar județul va fi cel care va acoperi gaura din excedent!
REȘIȚA – Chiar dacă în Reșița sunt multe proiecte importante de finalizat în 2024, primarul Ioan Popa l-a asigurat pe Cristi Bobar, directorul CSM Reșița, de tot sprijinul de care va avea nevoie echipa!
REȘIȚA – Ne imaginăm războiul ca pe un complex joc de șah, între jucători sofisticați, ce calculează cu zeci de mutări înainte. Parade, fente, mișcări geniale, ceva care să dea un scop și o măreție celor trimiși de timpuriu să îngrașe câmpurile de bătălie. Realitatea însă e prozaică: e mai degrabă un grotesc joc de-a baba-oarba cu vieți omenești. Bunăoară, Ucraina.
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 100 de piese de tezaur scanate 3D pot fi admirate, în detaliu, odată cu lansare acestei expoziții virtuale!


