CARAŞ-SEVERIN – … rezultă din compararea datelor din Registrul electoral cu cele ale Recensământului 2021. Comparaţia este, desigur, una de…
REȘIȚA – Reșița Locomotives U19 este campioană națională la flag football, varianta light a fotbalului american!
CARAȘ-SEVERIN – Valul de căldură care se resimte deja în județ va persista, maximele zilei de mâine urmând a se situa, în general, între 33 și 37 de grade!
VEST – Incidentul s-a produs luni după amiază aproape de limita județelor Caraș-Severin și Timiș, lângă satul Crivina!
PETROȘNIȚA – Un accident rutier produs pe DN 6 (E 70), în care au fost implicate trei autoturisme, a fost…
HERCULANE – Acordul de parteneriat între primărie şi Asociaţia ESCU va avea ca scop realizarea „Herculane Stories-Muzeu virtual“!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Atât lipsește pe un tronson de 60 de metri liniari, deși experții au arătat că pe alte tronsoane grosimea depășește cu doi centimetri în plus. Și chiar dacă portanța n-ar fi afectată, iar drumul e deja folosit de doi ani, recepția este momentan blocată!
CARANSEBEȘ – Prima manșă a barajului de promovare se joacă astăzi, de la ora 18, pe arena din cartierul caransebeșean Balta Sărată, unde se întâlnesc campioanele județene din Caraș-Severin și Timiș!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre măsurile minimale obligatorii pe care angajatorii sunt obligați să le asigure angajaților în perioadele caniculare. Asta pentru că se anunță o nouă perioadă de temperaturi ridicate!
CARAŞ-SEVERIN – Cunoscutul taragotist a fost diagnosticat cu cancer și are nevoie de foarte mulți bani pentru tratament într-o clinică din Viena!
REȘIȚA – Sunt cuvintele cu care un mare actor l-a descris cândva pe Pavel Bartoș. A fost cel mai frumos compliment pe care l-a primit actorul care, luni seara, aproape că a făcut show la Reșița. Moment în care i s-a decernat și Oscarul… din partea publicului!
CARAȘ-SEVERIN – Fabricate sau nu, documentele le-au adus o scurtă amânare de la zbor, cel puțin până la următoarea ședință a Consiliului Județean. Potrivit șefului județului, blocajele din CJ stau în 15 milioane de lei pentru care consilierul Crina ar pune presiune, pentru a-i suplimenta la DJ 608, drum de care se ocupă colegul de partid social-democrat Bejeriță!
CARANSEBEŞ – Azi, 6 angajați ( 2 procurori și 4 grefieri) ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș au inițiat, începând cu ora 10, o formă de protest prin sistarea programului cu publicul!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean susţine că toate obiectivele Guvernului sunt importante și vor avea efecte benefice semnificative asupra vieții românilor!
CIUDANOVIȚA – La Ciudanovița se lucrează la mai multe obiective, însă în execuție este unul singur. Ne referim la drumul de 4,3 km care face legătura cu Goruia. Conform primarului Constantin Nebunu, drumul este 75% executat, fiind vorba despre o investiție de 1,5 milioane de euro, finanțată prin PNDL 2!
CARANSEBEȘ – Dan Paici, cunoscut sub numele de „Lupul Singuratic”, personaj nu doar aparte, ci şi foarte simpatic, are 68 de ani, s-a născut la Râmnicu de Jos, judeţul Constanţa, a copilărit la Sulina, iar acum trăieşte lângă Caransebeş, pe drumul spre Poiana Buchin!
REȘIȚA – Reunirea echipei CSM Reșița este programată pentru luni, 26 iunie, în Valea Domanului, iar Cristi Bobar a precizat că echipa se va întări cu șapte sau opt jucători!
REȘIȚA – Gimnastul reșițean Andrei Titi (15 ani) a avut o comportare foarte bună la turneul internațional de juniori „Budapest Cup”, reușind să câștige două medalii, una de aur și una de argint!
REȘIȚA – Ai de toate și totuși ceva nu-ți convine. Iar când obții ceea ce vrei, nici așa nu e bine. Trio-ul Betty-Dave-Michelle e doar un exemplu!




