REȘIȚA – O redescoperire a Reșiței prin fotografie, desen și text, propusă de artiștii Ioana Ciolea și Dan Perjovschi!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute, sportivii CSM Reșița au încheiat cu succes Campionatele Naționale individuale și pe aparate ale juniorilor II și I, competiție la care clubul a fost reprezentat de doi gimnaști promițători: Robert Aioanei și Andrei Titi!
CARAȘ-SEVERIN – Având în vedere o previzibilă iarnă „cum scrie la carte“, Direcția Silvică are pregătite cantități suficiente pentru populație!
ANINA – Timp de peste 11 ore, pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Anina, sprijiniți de pompieri militari din Oravița și de angajați ai Ocolului Silvic Anina, au înfruntat sâmbătă terenul extrem de accidentat, vântul violent, fum și gaze toxice pentru a stinge incendiul provocat de o persoană necunoscută în pădurea de pe Dealu Crucii din Anina. Pompierii au reușit să apere de foc crucea veche ce veghează orașul din august 1906, însă instalația electrică ce o lumina s-a topit!
CARAŞ-SEVERIN – Asta crede deputatul Marcel Vela, fost primar al municipiului de pe Timiș și Sebeș vreme de 12 ani!
CARANSEBEȘ – Altădată un derby de tradiție, sâmbătă doar o umbră a ceea ce era odată. Așa s-ar putea caracteriza meciul din Cupa României, disputat pe stadionul din Balta Sărată. De fapt, mult spus disputat, pentru că jocul n-a durat decât vreo 10 minute!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Cu o carieră solidă în fotbalul județean atât ca jucător, cât și ca arbitru, și cu o pasiune autentică pentru sportul-rege, Cristian Chitucea este exemplul care nu se oprește la goluri!
CARANSEBEȘ – În Liga a V-a a fost 14-0, acum doar 8-0 pentru băieții antrenați de Gheorghe Manu. Ce-i drept, cei de la CSC Dalboșeț au venit în Balta Sărată cu doar 11 jucători, unul dintre portari jucând vârf de atac!
REȘIȚA – Reșița face pași importanți spre unul dintre cele mai ambițioase proiecte educaționale din regiunea de Vest. „Campusul Dual Integrat Banatul Montan – Reșița“ prinde formă, zi de zi, sub ochii echipelor care coordonează lucrările!
ROMÂNIA. Grupul E.ON și-a consolidat, în 2024, rolul de partener strategic în economia românească, prin contribuții care totalizează circa 3 miliarde de lei (600 mil. euro) reprezentând plăți către furnizori și viramente către bugetul de stat!
REȘIȚA – Primăria Reșița, împreună cu o echipă de tineri arhitecți și pasionați de patrimoniu industrial, a amenajat buncărul antiaerian al fostei uzine UCMR, un spațiu încărcat de istorie și rar accesibil publicului. Începând cu 21 septembrie 2025, reșițenii vor putea participa la tururi ghidate în acest loc, conceput inițial ca adăpost și centru de comandă în caz de atac aerian!
REȘIȚA – Primăria Reșița continuă lucrările de întreținere și modernizare pe noul drum care leagă cartierul Mociur de zona G.A. Petculescu. Lucrările constă în punerea de pavele și pietriș, precum și în lucrări de betonare la capetele drumului. Lucrările fac parte din efortul administrației locale de a îmbunătăți infrastructura rutieră din Reșița și de a facilita accesul locuitorilor din Mociur către centrul orașului!
REȘIȚA – Fetele de la CSM Reșița au debutat cu dreptul în noul sezon de Liga 3, reușind să se impună duminică, 14 septembrie, în deplasare, scor 3-1, pe terenul celor de la CS Colțea 1920 Brașov!
REȘIȚA – Tinerele sportive de la secția de gimnastică ritmică de la CSȘ Reșița au demonstrat talent, ambiție și multă muncă, reușind să obțină numeroase medalii la diferite categorii și probe, la o competiție amicală desfășurată la Timișoara!
CARAȘ-SEVERIN – Serviciul public de ocupare caută angajatori cu locuri de muncă disponibile în general pentru tinerii proaspăt ieșiți de pe băncile instituțiilor de învățământ!
MOLDOVA NOUĂ – Asta a ales să facă un tânăr de 24 de ani, care a dat atacul la vehiculul parcat în curtea lăcașului de cult!
REȘIȚA – E punctul de vedere al primarului Ioan Popa, după ultimul scandal de la spital care ne-a plasat din nou, negativ, în atenția opiniei publice naționale!
REȘIȚA – Municipiul de pe Bârzava are cel mai fluent trafic din România, potrivit Indexului de Trafic 2025, realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare. Analiza arată că un șofer din municipiu pierde anual doar 3–3,5 zile de lucru în trafic din cauza aglomerației – de aproape patru ori mai puțin decât în orașele mari!
CARAȘ-SEVERIN – În județ, în ultimii 10 ani, numărul persoanelor cu handicap a crescut cu 52%, pe fondul scăderii populației cu 11%!





