REȘIȚA – Omului i s-a făcut rău la intrarea într-un supermarket din zona CET, a leșinat și s-a prăbușit, lovindu-se…
CARAȘ-SEVERIN – Așa cum a promis Dunca, s-au finalizat lucrările de asfaltare în întregime a DJ Reșița-Târnova, un drum important, uitat de autorități în ultimii 34 de ani!
REȘIȚA – Aflat în probe în cantonamentul din Slovenia, Moussa-Tiefing Samake l-a convins pe Flavius Stoican că merită să facă parte din lot și a fost legitimat de CSM Reșița!
REȘIȚA – Aproape 13 milioane de lei au fost investiți în reabilitarea unității de învățământ din Reșița. Investiția a fost finanțată din fonduri europene prin REGIO – Programul Operațional Regional 2014-2020!
REȘIȚA – 30 martie, ziua marii finale pentru premiile de 2.500 de euro, respectiv 7.500 de euro. Ne referim la…
CARAŞ-SEVERIN – De curând, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ciprian Măceşanu, edilul din Ticvaniu Mare, a semnat contractele de finanţare pentru două aşezăminte culturale din comună, finanţările fiind asigurate prin intermediul PNRR, Componenta 10-Fondul Local!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute a avut loc Campionatul European de lupte pe plajă, la Timișoara, unde Reșița a reușit să cucerească o medalie de bronz la individual!
NAIDĂȘ – Autoturismul, valorând undeva la 13 mii de euro, avea numere românești, iar cel de la volan susține că l-a cumpărat la începutul anului, fără să-i cunoască istoricul juridic!
CARAȘ-SEVERIN – „Cabaretul Adolescenței“ este proiectul menit să creeze o punte între generația de adolescenți de azi și cea de altădată!
REȘIȚA – Când lucrările aflate în prezent în execuție vor fi gata, Piața Republicii din Reșița va fi deopotrivă capăt de linie și punct de pornire pentru transportul în comun!
REŞIŢA – Se dorește transformarea actualei ruine într-o incintă modernă, deschisă tot timpul anului!
VĂLIUG – În a cincea zi de căutări, scafandrii au scos la suprafață trupul unui bărbat!
CARANSEBEȘ – Aflat în aceste zile în reparații, elicopterul Punctului de Operare Aeromedicală de pe aeroportul din Caransebeș a primit două aparate medicale de mare importanță pentru pacienții transportați!
REȘIȚA – În capitala județului plouă și cu bani din PNRR: încă 98,47 milioane de lei pentru reabilitarea energetică. Este vorba despre cele nouă proiecte aprobate în ședința de consiliu local de marți, despre care a vorbit la finalul ședinței Claudiu Kiss, city managerul Reșiței!
REȘIȚA – De câteva luni de zile a apărut o nouă echipă de juniori în Reșița, ACS Lupii Argintii, coordonată de prof. Cristian Chitucea și de preparatorul fizic Cristian Stoican, fost gimnast!
CARAŞ-SEVERIN – Departe de a fi rezolvată, situaţia din unele cămine rezidenţiale creează de abia acum tensiuni!
CARAȘ-SEVERIN – Înființarea societății care se va ocupa de bac, dar și de o serie de lucrări de întreținere, inclusiv toaletări și deszăpeziri pe anumite tronsoane, este din nou pe masa aleșilor județului!
REȘIȚA – CSM Reșița a început să se bazeze din ce în ce mai mult pe juniorii proveniți din propria pepinieră!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul proiectului „Dincolo de nori“, derulat de Asociaţia Comanderia Eugeniu de Savoya din Timişoara, a avut loc cea de-a 28 expediţie. S-au dus alimente, haine, s-au trăit clipe unice. Povestea continuă…
