ZĂVOI – Un apel la 112 sesiza polițiștilor din Oțelu Roșu, luni dimineață, la ora 9.48, faptul că, în urma…
REȘIȚA – Complexul Sportiv de Natație din Otopeni a găzduit sâmbătă, 17 ianuarie, evenimentul „Sprint With The Stars”, o competiție internațională lansată în premieră în România de marele campion David Popovici!
CARAŞ-SEVERIN – Parcul Național Domogled–Valea Cernei s-a bucurat recent de o recunoaștere importantă în domeniul promovării turismului, după ce Gheorghe Lungu, angajat al administrației parcului, a fost distins cu Premiul „Steaua Polară“!
CARANSEBEȘ – Un nou titlu important pentru șahul caransebeșean! Juniorul Christian-Arrydan Tamaș, legitimat la CSM Caransebeș, a primit zilele trecute titlul de Maestru al Federației (FIDE), conform anunțului publicat pe site-ul Federației Internaționale de Șah. Performanța marchează un pas important în cariera tânărului sportiv, aflat într-o ascensiune remarcabilă!
REȘIȚA – De joi, 20 noiembrie, de la ora 09:00 și până duminică, în 23 noiembrie, circulația pe artera rutieră…
CARAȘ-SEVERIN – Deputata social-democrată anunță că persoanele cu venituri mici pot depune, în această perioadă, cereri pentru ajutorul de încălzire și pentru suplimentul pentru energie, două măsuri menite să protejeze familiile și persoanele singure aflate în dificultate, în sezonul rece!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Prima competiție din acest an i-a adus tinerei cicliste de mountain bike din Caransebeș și prima medalie!
TICVANIU MARE – Pompierii militari din cadrul Secției Oravița au intervenit, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Ticvaniu Mare!
ANINA – La Puțul I al minelor din Anina, la 20 ani de la ultimul accident minier, Primăria Anina, Asociația „Steierdorf-Anina 1773″, pompierii din Steierdorf și foști mineri au comemorat tristul eveniment, încă viu în inimile lor. Slujba de comemorare a fost oficiată de către preotul paroh dr. Alin Muntean, alături de un sobor de preoţi, la slujbă fiind prezent şi primarul Gheorghe Românu!
REȘIȚA – Reșița bifează un nou pas important în transformarea cartierelor sale. Primăria Municipiului Reșița a semnat vineri contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare și modernizare a Microraionului 3 din cartierul Govândari, una dintre cele mai ample investiții urbane din ultimii ani. Valoarea proiectului depășește 12 milioane de euro (60 milioane lei), din care 11,8 milioane sunt fonduri europene nerambursabile!
CARAȘ-SEVERIN – Un nou element de muniție a fost ridicat de echipa pirotehnică a pompierilor militari cărășeni. De această dată a fost vorba despre o bombă de aruncător, calibru 120 mm, care a fost ridicată de la Reșița, în 4 decembrie, transportată și depozitată, în vederea distrugerii!
CARANSEBEȘ – Aproape 50 de mii de lei e suma pe care Curtea de Conturi o vrea recuperată de la mai mulți angajați ai Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, pe considerentul ca primele au fost acordate ilegal în decursul anului 2024!
MĂURENI – Comuna Măureni a marcat un moment important pentru comunitate odată cu inaugurarea noii Creșe Medii, un proiect considerat esențial pentru sprijinirea familiilor tinere și pentru asigurarea unui viitor mai bun copiilor din localitate!
CARAȘ-SEVERIN – Proiectele vizând cele două investiții au trecut din nou prin mâinile aleșilor județului, pentru ajustări impuse în principal de majorarea TVA-ului!
CARAȘ-SEVERIN – La final de an, am contactat mai mulți primari din comunele județului Caraș-Severin pentru a afla cum a decurs activitatea administrativă în 2025 și ce așteptări au pentru 2026!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a trecut cu 2-0 de CS Oravița, într-o partidă restantă din cadrul etapei a X-a a Ligii a IV-a! Domil și Avramovici au contribuit decisiv cu două goluri la victoria echipei pregătite de Andrea Săndescu!
ROMÂNIA – Rețelele de distribuție gaze naturale ale Delgaz Grid sunt pregătite 100% pentru utilizarea biometanului și parțial pentru hidrogen!
REȘIȚA – Proiectul „Dezvoltarea zonei turistice Semenic“ a intrat oficial în execuție, finalizarea urmând să aibă loc peste 24 de luni!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) anunță că precipitațiile înregistrate în luna noiembrie, deși în unele zone au depășit 100 l/mp, nu au adus un aport suficient pentru refacerea freaticului sau pentru reluarea scurgerii apei în albiile mai multor cursuri de apă din Banat!
