CARANSEBEȘ – Tocmai din Statele Unite, acolo unde poetul, epigramistul și publicistul originar din Buchin, dar care și-a trait o…
MOLDOVA NOUĂ – Neconcordanțele între stocuri, dar și în privința datelor încărcate în SUMAL 2.0, avizele de însoțire nevalabile și neîmprejmuirea depozitelor au atras amenzi de 27.000 de lei și confiscarea materialului lemnos valorând undeva la peste 178.000 lei!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărășean Dumitru Rujan a prezentat măsurile importante pregătite de liberali!
CARAŞ-SEVERIN – Execuţia lucrărilor de modernizare a alimentării cu apă a fost din nou scoasă la licitaţie!
CARAȘ-SEVERIN – Liberalul cărășean le-a prezentat unor copii din Caransebeș impresionantul Palat al Parlamentului, a doua cea mai mare clădire…
CARAŞ-SEVERIN – Este concluzia trasă de Camera de Conturi, în urma celor 126 acţiuni de audit efectuate anul trecut. Programul de activitate al Camerei pe 2022 a vizat doar 68 de entităţi ale administraţiei publice locale din cele 311 existente în judeţ, acţiunile de audit fiind localizate cu preponderenţă acolo unde conducătorii aveau calitatea de ordonatori de credite!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul Școlar Județean a tras linie înaintea deschiderii anului școlar, făcând un rezumat al problemelor!
CARAȘ-SEVERIN – E vorba despre unitățile de învățământ care au optat pentru consemnarea situației școlare exclusiv în format electronic!
CARAŞ-SEVERIN – Dar nu le-am numărat încă… Aceasta este concluzia pregătirii deschiderii anului școlar, după o conferință susținută de Poliția, Jandarmeria, structura Antidrog și Situațiile de Urgență cărășene!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului a prezentat câteva cazuri de persoane surprinse, în ultimele nopți, pe stradă sub diferite influențe, deținând substanțe care ar putea fi droguri sau chiar oprite la timp pe drumurile publice, înainte de a se întâmpla vreo nenorocire implicând conducători auto inconștienți, care se urcă la volan după ce consumă substanțe psihoactive!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre antreprenorul contractat, SC Black Roads SRL, care lucrează la fundația zidului de sprijin și forează în aceste zile coloanele acestuia. Acestea se execută pe DN 57B, la Kilometrul 9+960 de metri, pe partea dreaptă, între Oravița și Anina!
CARAŞ-SEVERIN – Până la adjudecarea şi executarea lor, traficul se va desfăşura cu viteză redusă şi precauţie sporită!
CARAŞ-SEVERIN – Târgul de joburi pentru tinerii proaspăt ieșiți de pe băncile școlilor va fi pus la cale în 27 octombrie. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a făcut primul anunț oficial vizavi de evenimentul ocupațional care se adresează în primul rând absolvenților promoției 2023!
CARAŞ-SEVERIN – Vizate sunt două legi de interes național, Codul Urbanismului și Codul Silvic, în dezbatere la Camera Deputaților!
REȘIȚA – Handbaliștii reșițeni vor juca sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 12, pe teren propriu, cu Unirea Sânnicolau Mare, în etapa a V-a a Diviziei A, Seria A! Formația pregătită de Marius Bahan vine după două înfrângeri la rând, dar este motivată să câștige din nou în fața echipei din Sânnicolau Mare!
REȘIȚA – În noaptea de luni spre marți, la scurt timp după miezul nopții, doi bărbați din Reșița, de 21 și 31 de ani, au fost surprinși în flagrant delict după ce ar fi spart geamul lateral dreapta spate al unui autoturism parcat în zona Gării de Nord, iar din interiorul acestuia ar fi furat un radio casetofon și un portofel!
REȘIȚA – Elev în ultimul an la Colegiul Economic reșițean, tânărul Leonard Miu a participat la show-ul culinar „Chefi la cuțite”, difuzat de Antena 1. S-a întors cu trei cuțite, care i-au asigurat prezența în sezonul următor al concursului. Pentru Leo, e pasiune pură care a început dintr-o întâmplare. Ce ziceți, dragi adolescenți, urmați exemplul lui?
CARAȘ-SEVERIN – Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița a desfășurat trei misiuni de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată în urma conflagrațiilor mondiale!
CARAȘ-SEVERIN – Apropierea sezonului încălzirii, care în județul nostru se face majoritar pe lemne, aduce cu sine și amenzi, și dosare penale pentru furtul din păduri!
