REȘIȚA – Ceea ce Caon v-a informat în premieră a devenit realitate! Caransebeșeanul Damian Isac, fostul jucător de la UTA,…
CARAȘ-SEVERIN – O nouă campanie de recrutare dă șansa oricui are vârsta între 16 și 65 de ani să intre în rândul salvatorilor cărășeni! Nu ratați termenul limită, 30 septembrie!
CARAȘ-SEVERIN – Atacantul Nerei Bogodinț merge în Italia, după ce a fost selecționat pentru a lua parte la meciurile de calificare pentru această competiție!
REȘIȚA – Într-un trecut nu foarte îndepărtat, cărășenii învingeau natura, săpau drumuri și tuneluri prin munți, mutau cursuri de apă, construiau lacuri de acumulare și impresionante hidrocentrale!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru dascăli reprezintă obiectul muncii, pentru guvernanți este obiectul pe care cândva un dascăl l-a pus în mâna…
REŞIŢA – Zona „Trandafirul” va înflori în funcţie de ce-şi doresc oamenii. La fel şi zona Moroasa. Scriem asta la capătul dialogurilor purtate recent de primarul Ioan Popa cu locuitorii celor două zone!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ADVERTORIAL. Toamna se apropie cu paşi repezi, iar organizarea garderobei nu mai trebuie să aştepte. Bineînţeles, garderoba celor mici este la fel de importantă că a noastră, aşa că e o idee bună să începi deja lista de hăinuţe pentru toamna. Sezonul acesta îndreaptă-te către piesel versatile pentru cei mici, pe care aceştia să le poarte cât mai des.
CARAȘ-SEVERIN – Spune Dunca, după ce județul este din nou executat silit pentru bani deja achitați lui Flavius Bozu, fostul manager de la muzeu!
CARAȘ-SEVERIN – Evenimente similare vor avea loc la subunitățile pompierilor militari din tot județul!
REȘIȚA – Aproape 200.000 de lei vor fi investiți printr-un proiect al guvernului în trei cabinete. Este vorba despre cabinetele medicilor Daniel și Ileana Popovici, Maria Covianici și Marinela Călin, care funcționează în incinta fostei policlinici cu plată de pe Al. Lalelelor. nr. 1!
CARAŞ-SEVERIN – Semne bune şi optimism legate de relansarea unor activităţi la Reşiţa, Oţelu Roşu şi Moldova Nouă!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat cărășean a reacționat vizavi de triunghiul amoros al „incompetenței“ la Guvernare, care a bătut palma pentru o nouă alianță electorală!
REȘIȚA – „Doamnele cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani pot beneficia, gratuit, la Reșița, de mamografii, scopul acestora fiind depistarea, într-un stadiu incipient, a cancerului de sân. Centrul de screening din Reșița se află la Spitalul Județean de Urgență Reșița, Staționar II, str. Spitalului 40, iar programări se pot face la numerele de telefon: 0745.620.965, 0748.884.476, 0748.296.606.“, se arată într-un comunicat emis de administrația județeană!
CARANSEBEȘ – Așa denumea primarul Caransebeșului, Felix Borcean, în urmă cu ceva vreme, terenul viran devenit parcare de ocazie de lângă Parcul Dragalina. Teren aflat de prin 2007 în proprietatea celor de la Massiv Forest!
CARANSEBEȘ – În etapa a treia a Diviziei A2 Vest la volei feminin, voleibalistele din Caransebeș au pierdut în deplasare, 1-3, cu CSU Târgu Mureș. Totuși, elevele profesoarei Laura Andrei au reușit să-și treacă în cont primul set din acest sezon, după două înfrângeri la zero cu Cluj și Timișoara!
REȘIȚA – Este vorba despre un tânăr de 29 de ani, care a sfârșit pe strada 24 Ianuarie din Reșița!
LUPAC – Voința Lupac nu se simte deloc bine în meciurile din deplasare, formația cărășeană pierzând la scor încă o partidă! CSC Ghiroda și Giarmata Vii a câștigat cu scorul de 5-1 cu Voința Lupac, în etapa a IX-a a Ligii 3, Seria a VII-a! În precedenta deplasare, Lupacul a luat 5 goluri și de la ACSO Filiași!
INELEȚ – Așa s-a întâmplat și vineri, 20 octombrie, când două asociații din Timișoara, Asociația Comanderia Eugeniu de Savoya și Lions Club Times 1266, alături de nimeni altul decât Romeo Dunca, de data asta la manșa elicopterului, au dus la școala din vârful muntelui din satul fără drum circa 2 tone de materiale de construcții necesare reabilitării clădirii!
CARAȘ-SEVERIN – Într-un weekend plin de realizări remarcabile, echipa ARTROM a marcat prima ediție a Conferinței Științifico-Practice ARTROM – VISIONS. Această reușită a echipei continuă o tradiție pentru inovație începută cu mai bine de un deceniu în urmă!
