Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Reșița face un pas major în modernizarea infrastructurii rutiere. Primăria Municipiului și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat vineri, 28 noiembrie, contractul de finanțare pentru proiectul „Legătura rutieră între DN 58 și Valea Țerovei (zona industrială)“, o investiție esențială pentru mobilitatea urbană, dezvoltarea economică și creșterea calității vieții!

CARAȘ-SEVERIN – Impresionanta cantitate a fost găsită cu prilejul a 8 controale, la firme și persoane fizice, cu sau fără autorizație. E „recolta“ săptămânii, în urma acțiunilor derulate în întreg județul, de polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei de la structurile municipale și orășenești. Mai ales că, începând de anul acesta, din luna august, au fost interzise și petardele!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Un nou proiect de eficientizare energetică va fi implementat la Reșița, cu sprijinul fondurilor europene, în cartierul Lunca Bârzavei – Govândari. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a anunțat semnarea contractului de finanțare cu Primăria Reșița pentru reabilitarea termică a unui bloc de locuințe situat pe Bulevardul Republicii nr. 19!

REȘIȚA – Victoria obținută de CSM Reșița cu 2-0 pe terenul celor de la ASA Târgu Mureș a reconfirmat forța și maturitatea echipei pregătite de Flavius Stoican! Într-un meci echilibrat, decis de inspirația jucătorilor ofensivi, antrenorul formației reșițene a apreciat atât valoarea adversarului, cât și ambiția propriilor jucători, subliniind importanța succesului în lupta pentru play-off!

REŞIȚA – Casa de Cultură a Studenților din Reșița a marcat vineri, 12 decembrie, în cadrul Galei CCS 2025, încheierea „celui mai intens și mai divers an” din activitatea instituției.  Evenimentul, desfășurat la Rogge Ballroom, a reunit studenți, voluntari, cadre didactice, reprezentanți ai instituțiilor publice, ONG-uri, parteneri și membri ai presei!

REȘIȚA. Radio România Reșița redeschide Căsuța de Sticlă pentru o nouă ediție a campaniei umanitare „Muzică pentru Viață”, care va începe pe 14 decembrie, la ora 14.00. În premieră, lansează și platforma muzicapentruviata.ro, locul unde oamenii pot urmări evoluția proiectului și pot dona online. Campania reunește artiști, actori și influenceri care au ales să sprijine cauza și să ducă mesajul mai departe.