CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat spune că Parlamentul a dat undă verde unei alocări 30 de miliarde de lei, care reprezintă…
REȘIȚA – Trei percheziții domiciliare au fost derulate, fiind vorba de intervenții neautorizate asupra contoarelor unor locuințe, modificând indexul de consum. În urma perchezițiilor au fost găsite și ridicate o armă neletală supusă autorizării, deținută ilegal, contoare de măsurare a gazului, componente și sigilii, precum și înscrisuri de interes în cauză!
CARAȘ-SEVERIN – Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, 23 octombrie, memorandumul pentru „Aprobarea negocierii contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 300 mil. Euro, pentru susţinerea proiectului Modernizarea liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad, cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă – şi a semnării acestuia; acordarea împuternicirii de semnare ministrului finanţelor”!
CARANSEBEȘ – Liliana Dragomir, legitimată la CSM Caransebeş şi CSU Arad, a fost prima la Trail Race Kopaonik, competiție organizată în Serbia!
REȘIȚA – Este vorba despre unul dintre proiectele aprobate în recenta ședință de consiliu local, referitor la aprobarea documentației tehnico-economice…
REȘIȚA – Solicitările a încă zece cetățeni de a cumpăra locuințele ANL în care sunt chiriași au fost aprobate în ultima ședință de consiliu local. Demers încurajat de primarul Ioan Popa, după ce prețurile au scăzut considerabil!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Asta, după ce Curtea de Apel a invalidat o decizia CNSC care impunea reevaluarea ofertei Acciona!
REŞIŢA – Joi, 24 octombrie, între orele 8 şi 21, Artrom Steel Tubes va întrerupe furnizarea de apă brută către municipiu pentru a înlocui robinetul tip fluture DN 800 de la barajul Secu!
REȘIȚA – Accident în zona Luncă din Reșița: un autobuz a lovit o mașină la intersecția cu strada Gratz!
REȘIȚA – Bărbatul a fost inițial reținut după ce a agresat fizic un cunoscut, în încercarea eșuată de a-i fura telefonul mobil!
REȘIȚA – Proiectul de 25 de milioane de euro, finanțat cu fonduri europene, a primit undă verde de la guvern! Viitorul campus va fi ridicat în zona Mociur, pe un teren de 2,2 hectare, proprietate a primăriei!
CARAŞ-SEVERIN – Lucrările de modernizare pe tronsonul de 11 km, dintre Copăcele şi Zorlencior, al drumului judeţean DJ 608B, au ajuns la final, recepţia acestuia având loc în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Romeo Dunca!
REȘIȚA – Echipa de U19 de la CSM Reșița, pregătită de Leo Doană, ocupă în prezent locul secund în play-off-ul Campionatului Național U19, cu 29 de puncte. Lider este CSȘ Caransebeș, cu 33 de puncte. Tinerii rosso-neri sunt neînvinși în partidele din play-off, având patru succese din tot atâtea meciuri!
REȘIȚA – Cei doi sportivi, alături de antrenorii lor, au fost premiați de Direcția Județeană pentru Sport Caraș-Severin, pentru rezultatele deosebite obținute în anul 2023!
REȘIȚA – A spus-o azi primarul Ioan Popa, cu prilejul recepționării lucrărilor derulate cu fonduri europene în eficientizarea energetică a școlii construite în 1949. Prin PNRR au fost investiți 8,6 milioane de lei, sumă la care se adaugă 1 milion de lei pe care i-a investit primăria în lucrări neincluse în proiect!
CARAȘ-SEVERIN – Deocamdată nu ca manager al Spitalului Județean, ci la procesul trimis spre rejudecare de la Timișoara la Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 7-15 decembrie, polițiștii cărășeni, alături de specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, au derulat controale pe linia circulației și comercializării materialului lemnos, dar și asupra modului de introducere a informațiilor legate de transporturi în aplicația SUMAL 2.0!
CARAȘ-SEVERIN – Asta le-a reproșat aleșilor de stânga de la județ Marian Vlasici, primarul comunei Lupac, comunitate croată cărășeană rămasă fără apă potabilă din vina problemelor de mediu ale deponeului județului! De fapt, din cauza noii majorități din CJ, comuna Lupac a ajuns o premieră negativă pentru județ, fiind singurul UAT lăsat fără bani de apă potabilă!
CARAȘ-SEVERIN – Iar polițiștii cărășeni vorbesc despre 79 de controale derulate deja la persoane fizice și juridice. Cu prilejul acestor controale derulate în județ, au fost ridicate aproape 16.000 de materiale pirotehnice!
