REȘIȚA – Fetele pregătite de prof. Cristian Busuioc s-au impus vineri, 11 octombrie, cu scorul de 24-23, în partida cu…
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre cei care au avut în proprietate terenuri aflate în apropierea unor tronsoane de cale ferată ce vor fi modernizate sau reabilitate!
CARANSEBEȘ – După accidentul produs în urmă cu două zile pe o trecere de pietoni din Caransebeș, conducerea administrației locale intenționează să monteze radare fixe în mai multe zone din municipiu pentru a-i mai tempera pe șoferii care apasă mai tare pedala de accelerație!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă pandemia lovea în rafturile cu hârtie igienică, golite pe vremea izolării, „shrinkflația“ lovește acum în lungimea sulurilor. Umblă vorba că unii și-ar face deja provizii, pentru după alegeri…
CARAȘ-SEVERIN – Zilele acestea, la Reșița și nu numai, se toarnă serialul „Sticle și borcane“, episodul RetuRO!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre un bărbat de 40 de ani urmărit internațional, având în palmares nu mai puțin de 16 fapte penale comise atât în țară, cât și în cele două state europene!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 9 august, de la ora 11, în deplasare, cu CSC Dumbrăvița, în etapa a II-a a Ligii 2!
CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii cărășeni au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 16 situații de urgență produse pe teritoriul județului. Dintre acestea, 14 au fost pentru acordarea primului ajutor calificat și transportului la spital a unor persoane cu diferite probleme de sănătate!
DOMAȘNEA – Un nou accident s-a produs pe DN 6, între Domașnea și Teregova, în care a fost implicat un singur autovehicul, un autotren care transporta semințe de floarea soarelui, care s-a răsturnat pe carosabil. Traficul în zonă este îngreunat, urmând să fie oprit pe durata intervenției cu o automacara, care va ridica TIR-ul!
VERMEȘ – Bărbatul plecase din Lăpușnicu Mare, cu un autoturism, și n-a mai ajuns acasă, în Arad!
REȘIȚA – CSM Reșița a trecut cu scorul de 38-32 de CSU Craiova în turul 1 al Cupei României și va juca în faza următoare a competiției cu CSM Constanța, echipă care evoluează în Liga Națională! Handbaliștii vor întâlni Constanța pe 11 noiembrie, în Sala Polivalentă din Reșița!
CARANSEBEȘ – Lucian Ștefan, legitimat la CSȘ Caransebeș, a cucerit medalia de bronz la seniori și două medalii de argint, la grupele de vârstă Under 20 și Under 23, în cadrul Campionatul Național de 5 km de alergare pe șoșea, de la Oradea!
CARAŞ-SEVERIN – Consiliul Politic Judeţean al PSD Caraş – Severin, întrunit într-o şedinţă convocată de preşedintele Silviu Hurduzeu, a validat prin vot lista partidului în perspectiva alegerilor parlamentare din 1 Decembrie şi obiectivele pe care organizaţia judeţeană le are inclusiv în perspectiva celor două tururi de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României!
CARAȘ-SEVERIN – 2.804 permise au fost reținute, iar 669 de certificate de înmatriculare au fost retrase, două treimi din ele pentru defecțiuni tehnice!
CICLOVA ROMÂNĂ – Sîmu Craşovan, cetăţean al comunei Ciclova Română, a avut parte de o aniversare specială joi, 10 octombrie, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani!
CARAȘ-SEVERIN – Nu este vorba despre reciclarea PET-urilor, ci de banii alocați preferențial și abuziv primăriilor din județ, prin amendamentul lui Crina, care ar trebui dați înapoi!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
REȘIȚA – Ieri seara, în jurul orei 23:15, un autoturism a fost implicat într-un accident în zona Luncă. Șoferul a pierdut controlul volanului din motive încă neclare, a reușit să devieze de pe carosabil, lovind direct în gardul metalic al unei stații de tramvai, avariind și un stâlp de iluminat public!
REȘIȚA – Echipa Agenției de Dezvoltare Reșița, condusă de primarul Ioan Popa, a participat la „Expo Real 2024 – International Trade Fair for Porperty and Investment“ care s-a desfășurat în perioada 7-9 octombrie la München. Reșița a făcut parte din standul Transylvania Evolution, împreună cu Oradea și Cluj-Napoca!
