PRILIPEȚ – Un tânăr de 18 ani, din Bozovici, fără permis și sub influența alcoolului, s-a răsturnat cu mașina la…
REȘIȚA – Incidentul s-a petrecut în urmă cu două zile în stația de tramvai de pe Bulevardul Republicii din Reșița, victime fiind două fete de 13 și 14 ani. În imagini se vede cum un adult, însoțit de o fetiță, ia la palme două fete care stăteau în stație!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre cei care au avut în proprietate terenuri aflate în apropierea unor tronsoane de cale ferată ce vor fi modernizate sau reabilitate!
CARANSEBEȘ – Este vorba despre doi bărbați care circulau cu un autoturism prin municipiu, când au fost trași pe dreapta…
CARAȘ-SEVERIN – Oficial, în primele trei luni ne-au vizitat mai puțini turiști străini decât în aceeași perioadă a anului trecut!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BUCHIN – În comună continuă lucrările de modernizare a infrastructurii, cu finanțare din fonduri locale și naționale. Primarul Gheorghe Coilă ne-a dat o serie de informații despre stadiul actual al proiectelor și planurile pentru perioada următoare!
CARAȘ-SEVERIN – E vorba (și) despre cazul bărbatului de 56 de ani care, în august 2024, a decedat după ce s-a prezentat la unitatea medicală din Reșița şi a fost lăsat să aştepte câteva ore, deşi făcuse infarct. Intervenţia medicilor a fost târzie!
REȘIȚA – Fostul căpitan al Stelei din generația 1986, Ștefan Iovan, a revenit la Reșița, orașul unde și-a început și și-a încheiat cariera de fotbalist! Ștefan Iovan a susținut o conferință de presă la stadionul din Valea Domanului și a rememorat momentele trăite în culorile roș-negre, prima dată în 1977, când făcea primii pași în fotbalul mare, și apoi în 1997, când a promovat cu CSM Reșița în Divizia A!
REȘIȚA – Pentru realizarea Reductorului Inversor 3600, Asociația Generală a Inginerilor din România a acordat un prestigios premiu societății reșițene!
CARAȘ-SEVERIN – Ați dormit bine? Dar vă văd cam palidă, ce s-a întâmplat? A fost brutală trezirea, ziceți? Iar coșmarul cu MCV-ul, nu-i așa? Lăsați, lăsați, a fost doar un vis, a trecut de mult! Și mai groaznic? Aoleu, Doamne, da’ ce v-a speriat mai rău ca UE? A, de-abia v-ați dat jos legătoarea de la ochi, și primul lucru pe care l-ați văzut a fost Şoșoaca?
CARANSEBEȘ – Curtea Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș a fost joi neîncăpătoare, la prima ediție de „Tradiții și obiceiuri în culorile toamnei”!
CARAȘ-SEVERIN – Din 37.473 de turiști sosiți în luna august a acestui an, 25.203 au preferat stațiunea de pe Cerna!
REŞIŢA – Primăria Municipiului a inițiat achiziția unor dotări în valoare de 8,2 milioane de lei, finanțate prin PNRR. Este vorba, de fapt, despre două licitații vizând 13 loturi distincte de materiale, pentru care furnizorii vor putea depune oferte până 13 noiembrie, potrivit anunțurilor publicate pe SEAP!
VERMEȘ – Bărbatul plecase din Lăpușnicu Mare, cu un autoturism, și n-a mai ajuns acasă, în Arad!
REȘIȚA – CSM Reșița a trecut cu scorul de 38-32 de CSU Craiova în turul 1 al Cupei României și va juca în faza următoare a competiției cu CSM Constanța, echipă care evoluează în Liga Națională! Handbaliștii vor întâlni Constanța pe 11 noiembrie, în Sala Polivalentă din Reșița!
CARANSEBEȘ – Lucian Ștefan, legitimat la CSȘ Caransebeș, a cucerit medalia de bronz la seniori și două medalii de argint, la grupele de vârstă Under 20 și Under 23, în cadrul Campionatul Național de 5 km de alergare pe șoșea, de la Oradea!
CARAŞ-SEVERIN – Consiliul Politic Judeţean al PSD Caraş – Severin, întrunit într-o şedinţă convocată de preşedintele Silviu Hurduzeu, a validat prin vot lista partidului în perspectiva alegerilor parlamentare din 1 Decembrie şi obiectivele pe care organizaţia judeţeană le are inclusiv în perspectiva celor două tururi de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României!
CARAȘ-SEVERIN – 2.804 permise au fost reținute, iar 669 de certificate de înmatriculare au fost retrase, două treimi din ele pentru defecțiuni tehnice!
