REȘIȚA – Antrenorul Călin Cheregi este mulțumit până acum de campania de transferuri făcută de CSM Reșița, dar mai așteaptă…
REȘIȚA – Micul tenismen a participat în weekend la Cupa Rogo Kids – Tenis 10 FRT, desfășurată la Dumbrăvița și a reușit să câștige turneul, cu zece victorii și nicio înfrângere la nivelul de joc portocaliu! De menționat este faptul că Andreas Fânaru are doar 7 ani și a jucat împotriva unor copii în vârstă de 10 ani!
CARAȘ-SEVERIN – În șase zile, pădurile din județ au generat amenzi contravenționale de 65.000 de lei și confiscări de peste 175 de metri cubi de masă lemnoasă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Pentru următorii cinci ani, cei de la WWF România împreună cu partenerii vor derula la Armeniş un nou proiect al cărui principal obiectiv îl reprezintă mărirea efectivului de zimbri din Munţii Ţarcu!
CARAŞ-SEVERIN – Detalii suprinzătoare despre potențial și riscuri au fost făcute publice de către prefectul Ioan Dragomir!
REȘIȚA – Privind numai în jos, uităm de Cer! Tehnologia „fără fire“ ne-a eliberat de atâtea limite însă, paradoxal, ne-a legat şi ne-a limitat cumva sufletele!
CARAŞ-SEVERIN – Comisia de examen de la Liceul Tehnologic „Decebal“ din Caransebeş a fost schimbată. Doi candidaţi de la această unitate de învăţământ au fost eliminaţi marți din examen!
CARAŞ-SEVERIN – Clinica Bîrsăşteanu Imaging Solutions şi-a prelungit orarul de funcţionare, iar urgenţele sunt asigurate sâmbăta între orele 8-14!
REȘIȚA – Spectacolul „Hedwig and the Angry Inch”, jucat de Teatrul „Stela Popescu” din București, a obținut premiul pentru cel mai bun spectacol din cadrul ediției a III-a a Festivalului Internațional „New Wave Theatre”, organizat în perioada 16-24 iunie de Teatrul de Vest din Reșița!
REȘIȚA – CSM Reșița a efectuat luni, 26 iunie, primul antrenament de la promovarea în Liga 2, iar la reunire s-au prezentat 30 de jucători! Echipa rosso-neră a realizat și șase transferuri noi, iar alți cinci jucători au venit doar în probe. Cantonamentul se va desfășura în primă fază pe plan local, pentru ca, ulterior, jucătorii să meargă într-un stagiu centralizat în Slovenia!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul portar și căpitan al Progresului Ezeriș, Cristi Birăescu, s-a transferat la CSM Vulturii Lugoj, unde îl va avea ca și conducător de club pe Brian Filimon, primarul Măureniului!
CARANSEBEȘ – Sportivii de la CS Energetica CSM Caransebeș au avut o evoluție foarte bună la Cupa Transilvania, iar judokanii antrenați de Radu Ion au reușit să cucerească un număr de șapte medalii!
CARAŞ-SEVERIN – Şeful liberalilor cărăşeni deţine, începând de azi, cea de-a doua funcţie din Senat. Grupul Parlamentar PNL din Senatul României l-a desemnat pe senatorul Ion Marcel Vela pentru a ocupa funcția de vicepreședinte al forului legislativ, ca urmare a vacantării acesteia după demisia senatoarei Alina Gorghiu, noul ministru al Justiției!
CARAŞ-SEVERIN – Vestea morţii a fost anunţată printr-un mesaj sfâşietor postat în această după-amiază, pe Facebook, de către fiica sa, Georgiana!
REŞIŢA – Deşi a trecut un sfert de veac de la proclamarea ei, prin Legea nr.96 din 20 mai 1998, Ziua Drapelului Naţional nu pare să se fi impus până acum drept o sărbătoare cu mare priză la public. Dovadă, numărul mic al celor care şi-au făcut timp să participe, luni, la ceremonia de înălţare a Drapelului României, în Parcul Tricolorului!
CARAȘ-SEVERIN – E isprava unui tânăr timișorean prins la volan pe o stradă din Reșița, la un control al polițiștilor cărășeni, care au continuat să fie prezenți în weekend pe drumurile publice din județ, pentru a preveni evenimentele care ar putea afecta siguranța rutieră!