CARAȘ-SEVERIN – Sala Campus Cafe a universității reșițene va găzdui, în 23 mai, de la ora 9.00, bursa generală a…
REŞIŢA – Un nou spațiu verde, gândit în jurul ideii de echilibru între om și natură, va transforma zona Triaj din Reșița. Proiectul „Amenajarea de spații verzi, parcuri și locuri de recreere” a primit undă verde pentru finanțare prin Programul Regional Vest, în urma semnării contractului de către reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean urmează să fie extinsă pentru cronici și cei cu politraumatisme, cu dotările aferente, iar Cardiologia va primi echipamente pentru pacienții critici!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Campioana din Liga a V-a urcă un eșalon doar cu gândul ca la anul să joace barajul pentru Liga 3. Cel puțin asta vrea primarul Felix Borcean, care crede că echipa sprijinită de municipalitate nu va avea probleme nici în sezonul viitor!
CARAȘ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu rămâne în continuare singur, fără vicepreședinți, la conducerea județului, după ce a decis să retragă cele două proiecte de pe ordinea de zi, introducând altele două, în regim de urgență, pentru investiții serioase!
CARANSEBEȘ – Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a lansat ieri, 30 mai 2025, apelul de selecție a dosarelor de participare pentru zona-pilot Lugoj–Caransebeș, în cadrul proiectului european Land4Climate!
CARAȘ-SEVERIN – Cei mai activi alegători au fost cei din grupele de vârstă 45-64 de ani și peste 65 de ani, în principal bărbați, iar cel mai puțin interesați de subiect, cei între 18 și 24 de ani!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului și, totodată, președintele PSD-ului local, a votat la o secție de la Liceul ”Decebal”, însoțit de liderul PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, și de deputații social-democrați Silvia Mihalcea și Marius Isac!
REȘIȚA – Primarul Reșiței, Ioan Popa, se bucură de faptul că prezența la vot este una covârșitoare și că-și dorește un președinte care să continue parcursul parcursul pro-european și pro-NATO al României! De asemenea, acesta a precizat faptul că țara noastră trebuie să se înarmeze, pentru a ne putea apăra, având în vedere că războiul de la granițele țării a intrat deja în al patrulea an!
REȘIȚA – Incendiul care se manifesta pe 1,5 hectare a fost localizat de pompierii militari cărășeni!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre tot atâtea sesizări, dintre care una nu s-a confirmat, iar două au rămas în cercetare!
CARAȘ-SEVERIN – Cel mai recent s-a produs în jurul amiezii, după ce un autocamion s-a răsturnat într-o curbă pe pe raza localității Domașnea (foto)!
REȘIȚA – Fotbalistele de la Sporting Banat de U15, care evoluează pentru CSM Reșița, au învins sâmbătă, 3 mai, cu scorul de 3-0 liderul FCU 1948 Craiova și au trecut astfel pe primul loc în serie! Valentina Căpățână, o jucătoare cu un viitor frumos în față în fotbal, a reușit un hattrick!
CARAȘ-SEVERIN – Cele 364 de secții de votare din județ s-au deschis la ora 7, în așteptarea celor 252.082 alegători câți sunt înscriși pe listele permanente, potrivit ultimelor date transmise de Autoritatea Electorală Permanentă. În afară de cei care urmează să-și voteze președintele, mai sunt așteptați să-și voteze primarul circa 11.000 de alegători din Oțelu Roșu și 770 din Lăpușnicel!
REȘIȚA – Federația Română de Baschet a organizat Gala Baschetului Românesc 2025, un eveniment de înaltă ținută, care a reunit sub același acoperiș trecutul, prezentul și viitorul acestui sport spectaculos!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru ziua votului, la nivelul județului Caraș-Severin sunt angrenați aproximativ 900 de angajați ai MAI, principalele misiuni fiind menținerea siguranței publice, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor privind incidentele electorale! La urne sunt așteptați circa 252.000 de alegători cărășeni. Zece mii dintre aceștia, din Oțelu Roșu și Lăpușnicel, își vor alege și primarul!