Ieri, 25 noiembrie 2010, la Comisia Judeţeană de Fond Funciar s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, ca succesor al Mănăstirii Sf. Elisabeta. Arhiepiscopia revendică 300 de hectare de pădure de pe raza localităţii Vermeş.
Între anii 1920-1930, mănăstirea Sf. Elisabeta, prin stăruinţa episcopului Nicolae Ivan, a fost împroprietărită de către Statul Român cu un teren în Pusta Banatului. Astfel, mănăstirea amintită devenea proprietar pe 300 de hectare din judeţul Severin.
În perioada următoare, odată cu instaurarea regimului comunist, arhiepiscopiei i-au fost anulate drepturile de proprietate, iar terenul a revenit în proprietatea Statului Român. În anul 2010, în urma parteneriatului dintre Patriarhia Română şi Guvernul României, s-au identificat terenurile aparţinătoare unităţilor de cult care sunt încă în proprietatea Statului şi care nu au fost identificate şi solicitate prin comisia specială de retrocedare.
În consecinţă, în anexele cu proprietăţi aflate în evidenţa autorităţii de stat a figurat şi această proprietate a arhiepiscopiei care se află în judeţul nostru. Tot în raza localităţii Vermeş, prinţul Paul Philippe al României este proprietarul a 704 hectare de pădure, dobândite potrivit titlului de proprietate nr. 4920/2009 obţinut în urma deciziei civile 207/R/30/2009 a Tribunalului Caraş-Severin. În acest moment, proprietatea prinţului este administrată de Ocolul Silvic Bocşa.
Nina Curiţa
