Cealaltă, a PSD (partid care a făcut prostia de a-şi alege toate „ministerele sociale”), respinge ideea de-a se recurge la bisturiu, socotind că pacientului i-ar fi mai de folos vitaminele şi frecţiile.
Teoretic, dar şi logic, s-ar impune operaţia. Respectiv, îngheţarea salariilor şi a pensiilor, reducerea cheltuielilor, pentru o vreme, banii urmând a fi dirijaţi cu prioritate pentru investiţii în infrastructură şi în alte sectoare prioritare. Traian Băsescu susţine această soluţie şi se declară gata să-şi rişte capitalul electoral, popularitatea. Şi miniştrilor PDL le convine „îngheţarea”, pentru că şi-ar tăia partea leului, din buget, pentru ministerele pe care le conduc.
La polul opus, Geoană şi ai săi se opun „îngheţării”. O dată, pentru că nici aşa nu puteau onora promisiunile electorale. În al doilea rând, ar fi primii care ar fi sancţionaţi de pensionari, de dascăli, de toţi lucrătorii din sistemul bugetar. În fine, protestele, mişcările sociale, grevele unde îşi vor plasa capul de pod? La ministerele Sănătăţii, Educaţiei, Muncii, Administraţiei şi Internelor, aflate în administrare guvernamentală la PSD. Or, cine îşi doreşte o asemenea belea?
Întrebarea este dacă şi, mai ales, cât foloseşte operaţia. Va rezolva îngheţarea pensiilor şi salariilor problemele induse de criză? Nu se vor mai închide fabrici, nu vor mai fi falimente şi concedieri? În mod cert vor mai fi! Dar investiţiile vor crea locuri de muncă, măcar pentru unii dintre cei concediaţi. Şi, apoi, este de preferat, pentru oricine, să îngeţe salariile şi, astfel, să fie păstrate locurile de muncă. Există însă vreo garanţie că îngheţarea va garanta păstrarea locului de muncă? Nu există!
Aşadar, avem un pacient. Cum procedăm? Îl operăm, nu se ştie cu ce urmări, sau îi facem frecţii, care sigur nu vor avea efect?
Tristan Mihuţa